Scandal de plagiat în SUA. Milionarul rebusurilor de la „USA Today”, acuzat că a copiat careurile din „New York Times”

Data publicării:
rebusuri plagiat

FOTO: FiveThirtyEight

Descoperirea, care a fost făcută săptămâna trecută de un site specializat în folosirea datelor, FiveThirtyEight, a produs stupoare în rândul celor care obișnuiesc să dezlege careuri de cuvinte încrucișate. Pentru a ajunge la această concluzie, FiveThirtyEight a comparat 53 000 de careuri de cuvinte încrucișate.

Ideea de a compara careurile de cuvinte încrucișate publicate de mai multe ziare americane i-a venit unui inginer american, Saul Pwanson, pasionat de rebusuri. Cu ajutorul unui soft, el a parcurs mii de careuri, atribuindu-le un scor de asemănare între ele. Rezultatul: peste 60 de grile publicate de Timothy Parker erau copy-paste după cele din New York Times, iar alte câteva sute suferiseră mici modificări. Uneori, aceleași careuri erau republicate, peste ani, sub nume false.

Contactat de FiveThirtyEight, Timothy Parker a declarat că e vorba de o pură coincidență. Will Shortz, autorul careurilor din New York Times, spune însă că este un caz evident de plagiat, care încalcă orice norme ale eticii.

Careurile de cuvinte încrucișate l-au făcut pe Timothy Parker multimilionar. Este considerat editorul „cel mai publicat” din lume, consemnat ca atare în anul 2000 de Cartea Recordurilor. Timothy Parker a semnat peste 15.000 de careuri de-a lungul carierei sale, ca editor, dar și ca autor. Printre acestea se numără cele publicate regulat de USA Today, dar Parker are contract și cu Universal Crossword, care aprovizionează Boston Globe sau Denver Post.

Considerat un nume de referință în lumea celor care dezleagă cuvinte încrucișate, Timothy Parker s-ar fi folosit, încă din 1999, de careurile publicate de concurență. Asemănările constau în modul de alcătuire a tabelelor, în definițiile echivalente sau temele similare. Dar Timothy Parker a mers și mai departe: s-a autoplagiat, câteodată republicând în USA Today aceleași careuri, dar sub nume false.

În Statele Unite, cuvintele încrucișate țin de un simbol al petrecerii timpului liber în weekend. Ca de obicei în astfel de cazuri, scandalul s-a rostogolit pe rețelele sociale, în special pe Twitter, unde afacerea este intens dezbătută. Un nou hashtag era, marți, din ce în ce mai utilizat: #GridGate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri