Sari la conținut

Sean Penn este în vizorul autorităților mexicane după interviul cu „baronul drogurilor”

- Este adevărat ceea ce se spune, anume că drogurile distrug omenirea şi provoacă mult rău?

- Da, este o realitate faptul că drogurile distrug. Din păcate, aşa cum am mai spus, acolo unde am crescut eu nu exista altă cale de a supravieţui şi încă nu există. Nu există niciun alt mijloc de a munci în economia noastră care să-ţi permită să-ţi câştigi pâinea.

- Credeţi că este adevărat că sunteţi responsabil de nivelul înalt de dependenţă de droguri, de faptul că există atât de multe droguri în lume?

- Nu, este fals, pentru în ziua în care eu nu voi mai fi, consumul de droguri nu va scădea în niciun fel. Traficul de droguri? Este fals.

Chiar în timp ce era urmărit internaţional, Joaquin "El Chapo" Guzman s-a întâlnit în secret cu Sean Penn, undeva în jungla mexicană. Întrevederea a fost aranjată de o actriţă mexicană care are de gând să facă un film despre viaţa traficantului.

Sean Penn ştia de proiect şi a vrut să vadă dacă poate obţine un interviu. După luni de negocieri, şeful cartelului Sinaloa a fost de acord că vorbească cu marele actor, deşi era conştient de riscuri.

Sean Penn a povestit pentru revista Rolling Stone întreaga aventură a întâlnirii cu baronul drogurilor din Mexic. El spune că a zburat de la Los Angeles în Mexic cu un avion privat. După aterizare, actorul şi echipa sa au fost preluaţi chiar de oamenii lui Joaquin Guzman şi duşi în secret, cu avioane şi maşini blindate, până la ascunzătoarea din junglă, o călătorie de 14 ore.

Baronul drogurilor şi Sean Penn au vorbit mai multe ore şi au stabilit să facă interviul după opt zile. Însă ascunzătoarea a început să fie atacată pe parcursul mai multor zile, așa că El Chapo şi-a înregistrat răspunsurile şi i le-a trimis lui Sean Penn.

În interviu, Joaquin Guzman recunoaşte că drogurile sunt nocive, dar spune că îndepărtarea lui n-ar reduce răspândirea acestora. Afirmaţia vine în condiţiile în care Guzman este responsabil de jumătate din traficul de droguri din Statele Unite şi operează în alte 50 de ţări.

Deşi averea sa, estimată la un miliard de dolari, a fost construită prin acţiuni considerate brutale, El Chapo nu se consideră un om violent. Mai mult, el susţine că nu s-a mai atins de droguri de 20 de ani.

- Sunteţi înclinat spre violenţă, încercaţi să o evitaţi sau o folosiţi numai în ultimă instanţă?

- Uitaţi, singurul lucru pe care îl fac este să mă apăr. Nimic mai mult. Caut eu sămânţă de scandal? Niciodată!

El Chapo Guzman a reuşit să evadeze în mod spectaculos în iulie anul trecut dintr-una dintre cele mai securizate închisori din Mexic. Evadarea, a doua din viaţa sa, a făcut de ruşine întreaga conducere a statului mexican. Baronul drogurilor a reuşit să fugă printr-un tunel lung de aproape doi kilometri săpat sub clădirea închisorii.