Sari la conținut
News Alert

Serbia nu se alătură sancțiunilor împotriva Rusiei

Foto: Gulliver/GettyImages

„Fiind una dintre țările europene care au refuzat să impună sancțiuni, ne-am dovedit atitudinea sinceră și prietenoasă față de Rusia”, a declarat premierul Vucic în fața presei după întâlnirea avută cu omologul său rus, Dmitri Medvedev. „Serbia va continua această politică și în viitor”, a insistat șeful executivului sârb, anunțând totodată că este aproape semnarea unui acord cu concernul rus Gazprom în vederea extinderea depozitelor de gaze naturale din Serbia.

El a vorbit și despre intensificarea cooperării între Rusia și Serbia în sectoarele agricol și militar, înaintea întrevederii cu premierul rus precizând că Serbia este interesată să achiziționeze noi echipamente militare rusești, în special elicoptere de luptă și camioane militare.

La rândul său, premierul Medvedev a subliniat că Serbia și-a sporit prezența pe piața rusă în urma embargoului instituit de Moscova asupra produselor agroalimentare importate din țările care au adoptat sancțiuni împotriva Moscovei pentru rolul jucat de aceasta din urmă în criza ucraineană.

Cât despre gazele naturale, șeful executivului de la Moscova a declarat că Rusia și Serbia „vor face totul pentru asigurarea livrărilor de gaze și pentru găsirea de noi rute de transport după sistarea proiectului South Stream”. Premierul rus a mai subliniat evoluția bună a cooperării dintre cele două țări în sectorul energetic, apreciind că societatea mixtă ruso-sârbă NIS ar trebui să devină un lider regional în domeniu.