Sierra Leone. Cadavrele bolnavilor de Ebola, lăsate pe străzi

Data publicării:
sierra ebola

Medicii spanioli se tem că infirmiera internată a luat virusul de la Teresa Romero, asistenta diagnosticată deja cu Ebola. Acum, autorităţile din Madrid sunt vizate de un nou scandal, după ce au decis să eutanasieze câinele asistentei, pentru că ar putea fi purtător al virusului. „Sunt spitalizat şi cer societăţii să mă ajute să-mi salvez câinele, pe Excalibur. Vor să-l omoare fără niciun motiv, fără a respecta nicio procedură”, a spus Javier Limon, soţul asistentei infectate cu Ebola.

În primul interviu acordat de la internare, Teresa Romero susţine că a respectat toate protocoalele de siguranţă atunci când i-a îngrijit pe cei doi misionari repatriaţi din Africa. Uneori, însă, acest lucru nu e suficient.

Vor mai fi oameni, în special personalul din unităţile de primiri urgenţe, care s-ar putea infecta. Îngrijirea persoanelor cu Ebola este o meserie foarte riscantă, iar cea mai mică greşeală poate fi fatală”, a spus Peter Piot, oficial ONU.

În Sierra Leone, în schimb, situaţia devine disperată. Echipele care se ocupă de strângerea persoanelor decedate au intrat în grevă, aşa că acum cadavrele zac pe străzile din capitala Freetown.

Lipsa locurilor din spitale este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă medicii din Africa. Acest bărbat bolnav de Ebola a aşteptat mai multe ore la poarta unei unităţi medicale, până să fie internat.

La câteva ore de la realizarea acestui reportaj, bărbatul a murit. Până acum peste 3.400 de persoane şi-au pierdut viaţa în cele şapte luni care au trecut de la izbucnirea epidemiei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri