Soldatul american eliberat de talibani ar fi dezertat, susţin foştii săi camarazi

Data publicării:
bergdahl

Scandalul din jurul eliberării unui soldat american din Afganistan ia amploare. Foştii camarazi din Afganistan susţin că, de fapt, militarul este un dezertor. Mai mult, opoziţia republicană susţine că preşedintele Barack Obama nu a respectat termenul legal de 30 zile în care ar fi trebuit să informeze Congresul că face acest schimb de prizonieri.


Liderul de la Casa Albă susţine că s-a consultat cu Congresul despre posibilitatea unui schimb de prizonieri. El a invocat o lege nescrisă, veche de peste 200 de ani, prin care nici un soldat nu este lăsat în spatele liniilor inamice. „Statele Unite au avut, întotdeauna, o lege destul de sfântă: nu lăsăm bărbaţii sau femeile în uniformă în urmă”, a argumentat el.

Potrivit analiştilor însă, Barack Obama ar fi ignorat o lege pe care chiar el a semnat-o anul trecut, prin care preşedintele trebuie să informeze Congresul cu 30 de zile înainte de eliberarea unui prizonier de la Guantanamo. Liderul de la Casa Albă a dat asigurări că talibanii eliberaţi sunt monitorizaţi: „În privinţa ameninţărilor potenţiale, eliberarea talibanilor care au fost ţinuţi la Guantanamo a fost condiţionată de faptul că oficialii din Qatar îi vor ţine sub observaţie şi vor crea o structură prin care noi să monitorizăm activităţile lor. Îi vom ţine şi noi sub observaţie”, a spus Obama. Totuşi, el a admis că o parte dintre cei cinci talibani eliberaţi ar putea încerca să atace din nou Statele Unite.

Pe de altă parte, foştii camarazi ai lui Bowe Bergdahl, soldatul american eliberat sâmbătă, susţin că acesta a plecat de bunăvoie la talibani: „Da, cred că a dezertat, fără nicio urmă de îndoială. (...) Nu a servit cu onoare Statele Unite. Toţi am depus un jurământ, el şi-a încălcat jurământul când a dezertat şi i-a pus în pericol pe alţi americani”, spune unul dintre foştii săi colegi.

De altfel, în ultimul său e-mail către părinţii săi, pe 27 iunie 2009, Bowe Bergdahl spunea: „Mi-e ruşine că sunt american. Totul este revoltător. Titulatura de soldat al SUA este doar o minciună, iar America este dezgustătoare prin teroarea sa”, scria el.

Imediat după dispariţia lui Bowe Bergdahl, oficialii americani au lansat operaţiuni de căutare care au durat mai multe săptămâni şi în care şi-au pierdut viaţa cel puţin şase soldaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri