Sari la conținut

Soluţii de cazare în România pentru refugiaţi

Sala de sport a oraşului Jimbolia are 1.600 de metri pătraţi. Au fost amenajate acolo patru dormitoare cu câte şase paturi şi mai multe grupuri sanitare. În caz de nevoie, pot fi aduse saltele sau paturi supraetajate pentru refugiaţi.

„În apropiere avem cantina spitalului și probabil vom apela la astfel de servicii pentru a putea să acordăm o masă pe zi acestor persoane”, a spus Adrian Postelnicu, primarul din Jimbolia.

Şi sala de sport a şcolii din Jimbolia poate adăposti imigranţi. „Poate găzdui zeci, dacă nu sute de persoane cu siguranță. Are și toate dotările necesare”, mai spune primarul.

Pe lângă cele două săli de sport mai este pus la dispoziție și un teren împrejmuit, cu o suprafață de trei hectare pe care vor fi amenajate corturi. În acest perimetru se află și o hală în care sunt grupuri sanitare.

La Galaţi, ideea că refugiaţii ar putea fi cazaţi în camerele libere din căminele şcolare îi nemulţumeşte pe elevi.

„Nici familia mea nu m-ar lăsa aici şi vă daţi seama că nu m-aş simţi în siguranţă", spune un elev.

„Nu mi s-ar părea normal să amestecăm într-un spaţiu de cazare elevi minori, adolescenţi, şi fete, şi băieţi cu familii care necesită nişte condiţii deosebite”, este de părere şi profesorul Andra Ionescu, director al Colegiului Naţional Costache Negri din Galaţi.

În Galaţi sunt şapte cămine şcolare. În cinci dintre ele sunt cazaţi elevi. Au rămas astfel aproape 100 de locuri libere, special pentru situaţii de urgenţă.

În Bihor, Inspectoratul Şcolar anunţase iniţial că în mai multe şcoli din judeţ vor putea fi cazaţi refugiaţi. Edilii din Beiuş nici nu vor să audă însă de aşa ceva.

„Nu pot fi amestecate activităţile de şcoală, instruire şi educaţie, cu cele de a caza sinistraţi şi de a face alte activităţi în aceste unităţi”, a spus Adrian Domocoş, primarul din Beiuş.

„Nu există această posibilitate, vorbitori de limbă arabă nu avem în şcoală”, a afirmat şi Sorin Cuc, directorul liceului Pedagogic din Beiuş.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Bihor, în judeţ există 600 de locuri de cazare pentru imigranţi.