Sari la conținut

Sondaj: Hillary Clinton are un avantaj de 13% în intenţiile de vot în faţa lui Donald Trump

Sursă fotografi: Gulliver/GettyImages

Studiul arată că 46% dintre alegătorii întrebaţi o susţin pe Clinton, iar 33% pe Trump. Alţi 22% dintre cei intervievaţi au spus că nu susţin nici un candidat pentru alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie.

Susţinerea lui Trump în rândul electoratului este cu circa 10 puncte procentuale mai mică decât cea de care se bucura candidatul republican Mitt Romney în iulie 2012, înainte de a pierde în faţa democratului Barack Obama.

Aproape jumătate dintre susţinătorii lui Clinton spun că o susţin pentru că nu vor ca Donald Trump să câştige. Alţi 39% afirmă că sunt de acord cu opiniile ei, iar circa 13% o plac personal.

Studiul, realizat în perioada 1-5 iulie, a inclus în majoritate răspunsuri oferite în week-end, înainte ca FBi să recomande marţi ca Hillary Clinton să nu fie urmărită în instanţă pentru că a folosit serverul său privat de email pentru mesaje ce includeau informaţii secrete, în perioada în care a fost secretar de stat.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.441 de americani şi are o marjă de eroare de plus/minus 3%.

În sondajul Reuters/Ipsos precedent, realizat în perioada 27 iunie – 1 iulie, Clinton avea un avantaj de 9%  în faţa controversatului om de afaceri.