Soros îl critică dur pe Trump: un „ucenic-dictator” care va eşua în mandatul său

Data publicării:
George Soros
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Miliardarul american George Soros, foarte ostil faţă de Donald Trump, l-a criticat dur pe noul preşedinte al SUA cu doar câteva ore înainte de învestirea acestuia, catalogându-l drept un „ucenic-dictator” care va eşua în mandatul său, va submina influenţa Washingtonului în lume şi va genera un război comercial, relatează AFP.

George Soros
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Ca în fiecare an, miliardarul a invitat la un hotel de lux din staţiunea elveţiană Davos şefi de companii şi jurnalişti, ce participă la Forumul de la Davos, o reuniune a elitei economice mondiale. 

Cu o voce uneori ezitantă, miliardarul octogenar, susţinător fervent al democratei Hillary Clinton în campania electorală americană, a lansat atacuri dure la adresa lui Donald Trump, pe care îl consideră un „ucenic-dictator” care va fi blocat, cel mai probabil, de sistemul de control reciproc al puterilor din SUA. 

„Nici nu se aştepta să câştige (alegerile n.r.), a fost surprins şi el, era ocupat cu promovarea propriei mărci (...) şi doar după ce a fost ales a început să se gândească serios la ce va face”, a afirmat Soros.

Valoarea activelor deţinute de George Soros s-a redus cu circa 1 miliard de dolari după alegeri, potrivit relatărilor din presă.

„Va eşua (în mandatul său n.r.), pentru că ideile sale sunt contradictorii în esenţă”, a spus Soros, menţionând că membrii anturajului lui Trump vor susţine interese divergente. 

Chiar dacă pieţele financiare par să salute victoria lui Trump, situaţia nu va dura mult timp, pentru că pieţele nu apreciază incertitudinea, consideră miliardarul american. 

Soros a mai declarat, la Bloomberg TV, că Trump pregăteşte un război comercial cu China şi a avertizat că, atunci când Statele Unite sunt prea preocupate de bătălia politică internă, situaţie care s-ar putea înregistra în mandatul lui Donald Trump la Casa Albă, „influenţa pozitivă (a Washingtonului) în lume, în favoarea societăţii deschise, oricât de imperfecte ar fi, se va stinge şi acest lucru va avea efecte profunde în Europa şi în alte părţi ale lumii”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri