Sari la conținut

Stare de urgență | America Centrală, lovită de cutremur şi uragan simultan

Un uragan cu rafale de vânt de până la 175 de kilometri pe oră şi un cutremur de magnitudinea 7 au lovit joi, aproape în acelaşi timp, cele două flancuri ale Americii Centrale. Mai multe țări au fost nevoite să declare stare de urgenţă, informează News.ro.

NICARAGUA-SAN CARLOS-HURRICANE OTTO

Foto: Agerpres

Seismul a avut loc la joi, la ora 18.43 GMT (20.43, ora României) în Oceanul Pacific, la aproximativ 120 de kilometri în largul coastelor El Salvadorului, la o adâncime de 33 de kilometri, potrivit Institutului american de geofizică USGS. Cutremurul a fost resimţit în Nicaragua şi Costa Rica.

O alertă de tsunami a fost lansată, ca măsură de precauţie, de guvernele El Salvador şi Nicaragua, dar a fost ridicată. Cele două guverne au cerut locuitorilor din regiunile de coastă să evacueze zona, în pofida faptului că USGS a anunţat că nu există ameninţarea unor valuri anormale.

În Nicaragua, preşedintele Daniel Ortega a declarat starea de urgenţă din cauza cutremurului şi uraganului Otto, care a atins uscatul în sud-estul ţării, cu aproximativ o oră mai înainte.

nicaragua-hurricane-tw

De asemenea, uraganul a antrenat ploi intense şi rafale de vânt violente în nordul Costa Rica.

Uraganul Otto, care a lovit coasta carabă a Americii Centrale, s-a soldat deja cu opt morţi în Panama, iar preşedintele Costa Ricăi Luis Guillermo Solis a decretat încă de miercuri starea de urgenţă.

Cu rafale de vânt de până la 175 de kilometri pe oră, potrivit Centrului american pentru uragane (NHC), Otto urma traseul preconizat, de la est la vest, de-a lungul frontierei dintre cele două ţări, şi urma să scadă în intensitate şi să se transforme într-o furtună tropicală.

Nicaragua și Costa Rica au ordonat evacuarea populaţiei de-a lungul coastei Caraibilor, au închis şcoli şi au mobilizat echipe de salvatori pentru a face faţă urgenţelor.