Sari la conținut

Stare de urgență în California din cauza incendiilor de vegetație 

Incendiile din Santa Barbara au izbucnit joi, în rezervaţia Los Padres. De atunci suprafaţa mistuită de flăcări s-a triplat. Potrivit pompierilor californieni, de la aproape 500 de hectare s-a ajuns la peste 1600. În consecinţă, autorităţile locale au instaurat starea de urgenţă, iar 270 de locuinţe şi sedii de birouri au primit ordin de evacuare. A fost sporit si numărul forţelor de intervenţie.

„Au fost aduşi peste 500 de pompieri din serviciul federal, ceea ce face ca numărul total să fie de 1200. Am primit resurse aeriene importante din flota federală, venite din toată ţara. Sunt şi două dintre cele mai mari avioane-cisternă, care aruncă apă peste flăcări. Contribuie semnificativ la lupta celor de la sol cu focul”, a spus Robert Baird, supervizorul domeniului silvic Santa Barbara, California.

La intervenţia din Santa Barbara participă în total opt avioane şi 13 elicoptere.

Pădurile, dar şi vegetaţia înaltă şi arbuştii de pe dealurile din preajma oraşului ard fără încetare de trei zile, iar flăcările sunt înteţite de vântul puternic. Situaţia este extrem de gravă, mai ales că mai multe bucăţi dintr-o autostradă foarte circulată, care face legătura cu coasta, au fost închise.

Poliţia a avertizat că, în funcţie de situaţie, este posibil să fie restricţionat traficul şi pe alte şosele.