Steagul palestinian, arborat pentru prima dată la ONU

Data publicării:
steagul palestinian la ONU - GettyImages-490682002

La eveniment au participat preşedintele Autorităţii Palestiniene, secretarul general ONU şi ministrul rus de externe. Decizia arborării steagului a fost luată în urma unei rezoluţii, împotriva căreia au votat, printre altele, Israelul, Statele Unite, Canada şi Cehia.

România s-a abţinut de la vot, în contextul în care acest moment este o nouă etapă în cadrul campaniei de recunoaștere a statului Palestina. În baza noului său statut la Naţiunile Unite, Palestina a devenit parte a mai multor agenții ONU și s-a alăturat Curții Penale Internaționale. Nu a devenit încă membru cu drepturi depline al Națiunilor Unite, deși este recunoscută de peste 130 de țări.

România a recunoscut Statul Palestina la 16 noiembrie 1988. Pe această bază, Reprezentanţa Permanentă a Organizației pentru Eliberarea Palestinei la Bucureşti a fost ridicată la rang de ambasadă a Statului Palestina în ianuarie 1989.

Primul şef a.i. al Oficiului de Reprezentare a României la Ramallah – Palestina şi-a prezentat scrisoarea de cabinet ministrului afacerilor externe al Autorității Naționale Palestiniene la 20 octombrie 2009. Oficiul a fost inaugurat la 26 octombrie 2009. Activitatea curentă a Oficiului de Reprezentare a României la Ramallah este condusă din 15 ianuarie 2015 de Carmen Mocanu, până la numirea unui nou şef de oficiu.

Ambasadorul Palestinei la Bucureşti este Fuad Kokaly, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare la 21 octombrie 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri