Sari la conținut

SUA cer sancțiuni mai dure împotriva Rusiei

Diplomaţii americani au declarat, în Consiliul de Securitate al ONU, că trebuie să fie consecinţe după ce Rusia a încălcat angajamentele internaţionale.

„Nu poţi să implementezi un plan cu parteneri ca Rusia şi cu separatiştii pe care îi susţine, când aceştia eşuează constant să se ţină de promisiune. Am văzut scenariul Rusiei în Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia şi Crimeea”, a spus Samantha Power, ambasadorul SUA la ONU.

Ucraina a spus că are dovezi care indică o prezenţă militară rusească de proporţii în apropierea graniţei sale.

„Cerem Rusiei acum şi aici să explice de ce trebuie să menţină pe graniţa noastră 200 de tancuri, 1.600 de vehicule, 640 de unităţi de artilerie, 191 de avioane de atac, 121 de elicoptere de atac”, a declarat Iuri Sergheiev, ambasadorul Ucrainei la ONU.

Ministrul ucrainean al Apărării a dat dispoziţii trupelor să îşi reocupe poziţiile de luptă, pentru a fi capabile să ţină piept oricărui atac. În replică, Rusia a acuzat Occidentul şi Kievul că ignoră intenţionat adevărul şi că prezintă o imagine greşită a situaţiei din teren.

„Echipamentul şi militarii Forţelor Armate Ruse sunt pe teritoriul ţării mele şi nu o ameninţă pe a voastră (n.red: Ucraina). Nu se mută din ţara mea”, a spus Aleksandr Pankin, ambasadorul-adjunct al Rusiei la ONU.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au început să impună sancţiuni economice Rusiei, după ce Moscova a anexat peninsula Crimeea în martie.