Sari la conținut

SUA: Înregistrarea difuzată de Al-Qaida pentru revendicarea atacului din Franţa este autentică

 

Ayman al-Zawahiri / FOTO: MediafaxFoto

„Serviciile de informaţii americane au stabilit că înregistrarea difuzată de AQPA este autentică. Examinăm informaţiile pentru a stabili precis legăturile între autorii atacului şi organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia. Însă considerăm că această (înregistrare video) a fost publicată pe Internet de ramura mass-media a grupării AQPA”, a declarat Marie Harf, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.

Întrebată dacă Statele Unite consideră în mod oficial AQPA direct responsabilă de atentat, Marie Harf nu a dat un răspuns explicit.

„Îi considerăm pe atacatori responsabili de atac. Încercăm încă să înţelegem care au fost exact legăturile” între fraţii Kouachi, cei doi jihadişti francezi care au comis atentatul, şi filiala grupării Al-Qaida, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Al-Qaida în Peninsula Arabia, filiala yemenită a reţelei teroriste Al-Qaida, a revendicat miercuri, din nou, atacul contra revistei satirice Charlie Hebdo.

„Eroii au fost recrutaţi şi au acţionat, au promis şi au trecut la fapte, spre marea satisfacţie a musulmanilor", a declarat în înregistrarea video postată pe un site islamist Nasser Ben Ali al-Anassi, unul dintre liderii AQPA.

„Operaţiunea a fost efectuată la ordinul emirului nostru general Ayman al-Zawahiri şi în conformitate cu voinţa postumă a lui Osama ben Laden”, a adăugat el.

Într-o înregistrare video difuzată vineri, un lider religios al AQPA a ameninţat Franţa cu noi atacuri.

Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi. Printre victime se numără directorul publicaţiei şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti. Atacul a fost revendicat şi de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria. Anterior, publicaţia Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed.

Citiți și: Franța trimite un portavion în Orientul Mijlociu. Francois Hollande: Este răspunsul la atacurile teroriste 

Autorii atacului de la redacţia Charlie Hebdo, Cherif Kouachi, care a declarat că urmează instrucţiuni ale AQPA, şi fratele său Said, care ar fi participat în Yemen la antrenamente ale Al-Qaida, au fost ucişi vineri de forţele de ordine, după ce s-au retras într-o tipografie situată la nord-est de Paris.

La rândul său, Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la un magazin evreiesc din Paris şi presupusul criminal al poliţistei ucise în zona Montrouge din Paris, a fost omorât în intervenţia forţelor de ordine la magazinul evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului). Patru ostatici de la magazinul evreiesc au murit.