Sari la conținut

SUMMIT NATO ȚARA GALILOR. Preşedintele ucrainean s-a întâlnit cu liderii occidentali la Newport, înaintea summitului NATO

Poroşenko urma să îi informeze pe liderii occidentali despre situaţia din estul Ucrainei şi să discute cu ei despre planul de reglementare a crizei, propus miercuri de preşedintele rus, Vladimir Putin, potrivit unor surse diplomatice.

Preşedintele ucrainean s-a aşezat între omologii săi american, Barack Obama, şi francez, Francois Hollande, potrivit jurnaliştilor prezenţi, scrie Mediafax.

În jurul mesei erau de asemenea prezenţi cancelarul german, Angela Merkel, premierul britanic, David Cameron, şi preşedintele Consiliului italian, Matteo Renzi.