Sari la conținut
News Alert

Țara cu cele mai dure măsuri antifumat

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Pachetul neutru este comercializat în Australia din 2012, iar în magazine țigările se află în spatele tejghelei vânzătorului sau închise într-un dulap pe care sunt afișate mesajele „Fumatul ucide” și „Opriți-vă din fumat”. Un pachet al uneia dintre cele mai vândute mărci de țigări din lume costă 26,50 de dolari australieni (16,76 de euro) și este acoperit cu imagini șocante ale unor persoane grav bolnave din cauza fumatului, potrivit Agerpres.

Australia nu se oprește însă aici. La prezentarea bugetului pe 2016-2017, una dintre măsurile menționate a vizat consumul de țigări. Începând din septembrie 2017, anual, timp de patru ani, prețul pachetelor de țigări va crește cu 12,5%, urmând să ajungă la aproape 27 de euro în 2020.

O altă măsură restrictivă este că fumătorii trebuie să renunțe la cartușele fără taxă din aeroporturi sau aduse din străinătate: vor fi permise doar 25 de țigări de pasager în loc de 50 în prezent. Guvernul va spori mijloacele destinate luptei împotriva traficului, măsurile urmând să aducă statului 4,7 miliarde de dolari australieni (3 miliarde de euro).

Statul Queensland (nord-estul Australiei), unde circa 3.700 de persoane mor anual din cauza fumatului, merge chiar mai departe.

„Într-o bună zi s-ar putea să nu mai existe fum în statul nostru”, a spus Mark McArdle, responsabil cu probleme de sănătate în opoziția liberală. În 16 mai, președintele influentului ONG Cancer Council Queensland, Jeff Dunn, a propus interzicerea vânzării țigărilor persoanelor născute după 2001. „Acest lucru înseamnă că tinerii de 15 ani nu vor avea niciodată dreptul să fumeze”, a explicat el.

Ministrul sănătății din Queensland, Cameron Dick, va reflecta la această propunere. Printr-o lege votată în luna februarie, este interzisă vânzarea țigărilor la festivaluri, în stațiile de autobuz, de taxi, în apropierea zonelor rezervate copiilor, pe străzile pietonale etc. Erau prevăzute și balcoanele private, însă măsura a fost abandonată, unii menționând în acest caz încălcarea libertăților individuale. „Fumatul a devenit în mod clar social inacceptabil în Queensland”, a spus Cameron Dick.

Și celelalte state iau măsuri antifumat. Victoria, unde se află orașul Melbourne, adaugă mereu locuri pe lista celor unde este interzis fumatul. Tasmania a propus interzicerea fumatului până la 21 de ani și chiar până la 25. În New South Wales, cine aprinde o țigară pe o plajă din Sydney este pasibil de o amendă de 110 dolari (71 de euro).

Toate aceste măsuri ar fi eficiente, potrivit unor date difuzate de guvern: în 1993 fumau 25% dintre persoanele de peste 14 ani, iar în 2013, numai 12,8%.