Sari la conținut

Țările cu cea mai mare inegalitate socială

Portugalia are cea mare rată a inegalităţii în lumea civilizată. Pentru aceeaşi muncă se plătesc salarii foarte diferite, accesul la internet e o problemă pentru săraci şi, cel mai grav, starea de sănătate e mult mai rea decât a bogaţilor. E o situaţie generată şi de austeritatea care a dominmat ţara după criză.

Toate acestea sunt concluziile unui raport al băncii Morgan Stanley, care avertizează că o doză atât de mare de inegalitate poate afecta economia cu totul, nu doar pe cei vulnerabili.

O societate disparată le ia şansa copiilor din familii sărace să se îmbogăţească învâţând şi muncind. Orice ar face, ei răman săraci, fiindcă din societate dispar stimulentele iar talentul, inteligenţa şi orele de muncă chiar nu mai contează.

La nivel macroeconomic, aşa se pierde competitivitatea. În urma Portugaliei pe lista neagră a ţărilor cu inegalităţi mari sunt Italia, Grecia şi Spania. Sudul tumultos al Europei. Toate împărtăşesc acelaşi trecut - o criză de care încă nu s-au scuturat bine. În condiţii de recesiune, disparitatea socială tinde să crească.

Toate ţările din centura sudică a Europei au probleme cu corupţia şi toate au în vigoare măsuri de ajutorare a săracilor care fac mai mult rău decât bine. Profesorul Jeffrey Frankel de la Universitatea Harvard arată cum înclinaţia politicienilor către asistenţa socială îi sărăceşte pe săraci şi-i îmbogăţeşte pe bogaţi.

Subvenţiile pentru agricultori, de pildă, au pornit de la ideea de a-i ajuta pe micii fermieri de subzistenţă, dar în practică grosul banilor de la stat merge către marii grupuri.

În Europa, cei care iau cele mai mari subvenţii agricole sunt Nestle şi grupul de articole de lux din care face parte Louis Vuitton. Şi aşa creşte inegalitatea - cu bani de la stat.

Faţa corporatistă a statului social se vede inclusiv în Suedia. E ţara unde inegalitatea a crescut cel mai mult din 1980 încoace. Povestea însă e întâlnită în toată peninsula scandinavă, şi-n Norvegia şi-n Finlanda, unde politicile publice sunt asemănătoare. Din fericire, aceste ţări sunt printre cele mai puţin inegale, dar tendinţa de creştere a disparităţilor îngrijorează.

Pe termen mediu sau lung, există riscul ca încrederea în politicile publice şi în instituţiile sociale să scadă. În faţa disfuncţionalităţilor ar putea apărea măsuri şi mai nocive, măsuri anti-imigraţie, măsuri protecţioniste şi reglementări care sufocă iniţiativa privată.

Morgan Stalney concluzionează că, dacă în deceniile care au urmat celui de-al doilea război mondial, oamenii aspirau la standarde de trai mai bune, o casă decentă şi educaţie bună pentru copii, acum clasa de mijloc speră doar la securitatea locului de muncă şi a pensiei.

Raportul băncii arată că unii investitori sunt foarte bine poziţionaţi pentru a câştiga de pe urma inegalităţilor sociale. Cu produse la două standarde diferite de calitate, aceeaşi companie poate vinde produse de masă dar şi produse de lux - e însă un avantaj rezervat companiilor care îşi permit o diversificare puternică a producţiei.