Sari la conținut

Thailanda cere ajutorul Interpolului în cazul atacului din Bangkok

Autorităţile sunt de părere că peste zece oameni au fost implicaţi în organizarea atentatului în care au murit 22 de oameni şi peste 120 au fost răniţi.

Serviciile de securitate au cooperat cu cele din ţări aliate şi am ajuns la aceeaşi concluzie: la acest moment, incidentul este puţin probabil să fie opera unei grupări teroriste la nivel internaţional. Credem că atacatorii nu au vizat direct turişti chinezi, pentru că au fost şi alte naţionalităţi afectate”, a declarat într-o conferință de presă Winthai Suvaree, purtător de cuvânt al Juntei.