Sari la conținut

Thailanda: Muzeu al corupției, deschis la Bangkok

Thailanda este o țară cu o puternică cultură a clientelismului... și mai multe generații s-au confruntat cu corupția, oamenii fiind deja obișnuiți cu ea”, a declarat Mana Nimitmongkol, membru al Organizației de combatere a corupției, care a conceput expoziția.

Thailandezii au o relație complexă cu acest flagel care nu ocolește politica, sistemul juridic și mediul afacerilor din regatul care se află pe locul al 85-lea din 175 de țări luate în calcul de Transparency International în clasamentul asupra perceperii corupției, informează Agepres.

„Am vrut să realizăm acest muzeu pentru a arăta celor necinstiți că lucrurile pe care le-au făcut sunt rele. Vor fi reținuți în istoria Thailandei, iar poporul thailandez nu îi va uita și nici ierta”, a adăugat Mana Nimitmongkol.

Organizatorii speră prin această expoziție să creeze un șoc în rândul publicului. „Fiecare sculptură ilustrează un caz național de corupție care mă tulbură fiindcă a produs imense pagube”, afirmă un tânăr vizitator al muzeului, impresionat de expoziție.

Venind la putere în mai 2014, junta thailandeză a promis să lupte împotriva corupției și să îi dea în judecată pe corupți.