Sari la conținut

The Guardian: Membri ai Guvernului din Grecia voiau golirea băncilor în vederea revenirii la drahmă

 

Este neclar cât de serios a examinat Executivul grec aceste planuri, atribuite fostului ministru al Energiei Panagiotis Lafazanis şi fostului ministru al Finanţelor Yanis Varoufakis. Amândoi au fost remaniaţi luna aceasta. Însă, în urma dezvăluirilor, partidele de opoziţie s-au sesizat şi cer explicaţii.

Dezvăluirile au apărut duminică, după o săptămână de speculaţii cu privire la alternativele la care se gândeau susţinătorii aripii extremiste din Syriza faţă de prevederile dure ale planului de menţinere a Greciei în zone euro, acceptate de către premierul grec Alexis Tsipras fără tragere de inimă, scrie Mediafax.

Aproape un sfert dintre cei 149 de parlamentari ai partidului aflat la putere şi-au exprimat revolta faţă de propunerile de a adopta măsuri de austeritate radicale în schimbul unor noi împrumuturi în valoare de 86 de miliarde de euro. Tsipras întâmpină dificultăţi în a reuşi să ţină partidul unit.

Într-un interviu pentru ediţia de duminică a ziarului RealNews, Lafazanis a declarat că a îndemnat Guvernul să recurgă la rezervele Băncii Greciei, o sfidare a Băncii Centrale Europene (BCE).

Lafazanis, liderul unei facţiuni extremiste din cadrul Syriza care a pledat pentru o revenire la drahmă, a declarat că acest lucru ar fi permis plata pensiilor şi salariilor din sectorul public în cazul în care Grecia ar fi fost dată afară din zona euro.

„Principalul motiv al acestei (devalizări) ar fi fost supravieţuirea economiei şi poporului grec, cea mai înaltă datorie pe care o are orice Guvern conform Constituţiei”, a spus el.

Într-un articol separat, ziarul conservator Kathimerini îl citează pe Varoufakis spunând că o mică echipă din cadrul Syriza a pregătit planuri pentru a copia online, în secret, coduri fiscale. Potrivit ziarului, „planul B” a fost conceput pentru a permite Guvernului să introducă un sistem de plată paralel, în cazul în care băncile ar fi fost închise.

Potrivit ziarului, în cadrul unei conferinţe a investitorilor de pe 16 iulie, Varoufakis a declarat că parolele folosite de către greci pentru a-şi accesa online conturile fiscale au fost duplicate în secret şi folosite pentru a emite noi PIN-uri pentru fiecare contribuabil în parte, care să fie utilizate în tranzacţii cu statul.

„Acest lucru ar fi creat un sistem bancar paralel, care ne-ar fi dat nouă o gură de aer, în timp ce băncile ar fi fost închise din cauza politicii agresive a BCE”, a declarat Varoufakis, potrivit acestei surse.

Varoufakis a demisionat luna aceasta pentru a facilita negocierile în vederea salvării Greciei. El se opune extrem de vocal, încă de atunci, acordului.

Potrivit planului secret, care potrivit ziarului ar fi fost conceput înainte ca Tsipras să fie ales în ianuarie, tranzacţiile prin sistemul paralel ar fi urmat să aibă loc nominal în euro, dar ar fi putut să fie schimbate extrem de uşor în drahmă.

Varoufakis a declarat pentru Daily Telegraph că citatele sunt exacte, dar că unele informaţii au fost răstălmăcite de presa greacă şi făcute să arate ca şi cum el ar fi complotat o revenire la drahmă de la bun început.

„Contextul tuturor acestor (dezvăluiri) este că ei vor să mă prezinte ca pe un ministru al Finanţelor escroc şi să mă facă să fiu acuzat de trădare. Totul face parte dintr-o tentativă de anulare a primelor cinci luni (de guvernare) ale acestui Executiv şi de aruncare a lor la coşul de gunoi al istoriei”, a spus el.

Adjunctul ministrului de Finanţe Dimitris Mardas a negat că Guvernul a discutat vreodată planuri de a scoate Grecia din zona euro. „Am spus în mod repetat că asemenea discuţii nu au avut loc niciodată la nivelul politicii guvernului”, a declarat el pentru postul de telviziune Skai.