TRAGEDIE ÎN FAMILIA BIDEN. Fiul vicepreședintelui american a murit de cancer cerebral

Data publicării:
beau biden - getty

 ©FOTO: GETTY/GULLIVER IMAGES

Cel mai mare dintre fiii vicepreședintelui american, considerat steaua în ascensiune a dinastiei familiale, fusese internat recent la un spital militar din Washington. Tatăl său a păstrat discreția în privința stării sale din ultimele săptămâni, când Beau Biden a avut de dus o luptă cumplită cu boala.

Beau Biden, maior în corpul pentru magistrați al Gărzii Naționale din Delaware, devenise una dintre cele mai populare figuri publice ale acestui stat și era considerat politicianul cu cele mai multe șanse pentru a câștiga postul de guvernator la alegerile din 2016.

În august 2013 fusese internat la unul dintre cele mai bune centre din lume pentru tratamentul cancerului, la Houston. Acolo își începuse bătălia pentru supraviețuire.

Beau Biden (dreapta) alături de tatăl său (stânga) și mama sa vitregă, Jill Biden (centru) ©FOTO: GETTY/GULLIVER IMAGES

Întreaga familie Biden este îndurerată mai presus decât se poate spune în cuvinte. Știm că spiritul lui Beau va dăinui în noi toți – în special prin curajoasa sa soție, Hallie, și cei doi copii remarcabili, Natalie și Hunter”, a declarat într-un comunicat dat publicității sâmbătă seara vicepreședintele Joe Biden.

Beau Biden și tatăl său erau apropiați, împărtășind nu numai gustul pentru politică, dar și o legătură mai profundă, care s-a născut în anii în care Joe Biden și-a crescut copiii singur, după accidentul de mașină din 1972 în care au murit prima soție, adică mama lui Beau, și o fiică, sora lui Beau. Familia se ducea să facă cumpărături de Crăciun. Beau Biden avea atunci trei ani. El și fratele său, Hunter, au fost grav răniți, dar au supraviețuit. Sora lor, Naomi, care a murit în accident, avea un an. Profund afectat de această tragedie, care intervenea chiar la începutul carierei sale de senator, Joe Biden a fost pe punctul de a renunța la politică. S-a recăsătorit în 1977, iar cu actuala sa soție, Jill, are o fiică născută în 1981.

Și președintele Barack Obama și-a exprimat condoleanțe, sâmbătă, în numele său și al soției, Michelle Obama. Beau Biden a fost „un bun și devotat catolic, cu inimă mare, un om profund credincios, care și-a pus amprenta asupra vieților celor din jur, în inimile cărora va trăi”, spune familia Obama. „Dar mai presus de orice realizase în viață Beau Biden, nimic nu-l făcea mai mândru, mai fericit și mai atent decât familia sa iubitoare și devotată”, se mai spune în comunicatul președintelui american.

Beau Biden duce Biblia pe care tatăl său a depus jurământul de vicepreședinte, în 2013, pentru al doilea mandat. În dreapta, președintele Barack Obama ©FOTO: GETTY/GULLIVER IMAGES

Beau Biden a devenit un politician cunoscut la nivel național în 2008. Atunci a a rostit un discurs emoționant de prezentare a tatălui său, la Convenția Națională Democrată din Denver, când Joe Biden a acceptat nominalizarea pentru postul de vicepreședinte în tandemul cu Barack Obama.

O lună mai târziu, Beau Biden a fost mobilizat și trimis să lupte în Irak, unde a stat timp de un an, cu excepția unei permisii acordate în ianuarie 2009, când a venit să asiste la depunerea jurământului de vicepreședinte de către tatăl său. A fost decorat cu Steaua de Bronz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri