Sari la conținut
News Alert

Tribalizare în locul globalizării. Expert: Soluția nu este să ridicăm ziduri

Bătălia dintre nou și vechi. Așa am putea descrie conflictul continuu dintre Vest și Orientul Mijlociu și Apropiat. De o parte sunt cei care susțin globalizarea, interacțiunea între oameni pe cât mai multe niveluri pentru o evoluție generală, economică și culturală. De cealaltă parte sunt adepții unei vieți tribale, închisă, condusă după reguli rigide, care refuză progresul.

Cristina Cileacu: Aveţi o teorie nouă că lumea se îndreaptă spre tribalizare în loc de globalizare. Ne puteţi spune mai multe despre această teorie?

Koert Debeuf: Am observat nişte studii despre cât de rapid se globalizează lumea şi cele mai recente studii ale unui institut elveţian arată că din 2007 lumea s-a oprit din globalizare, este deci o stagnare a globalizării. Şi m-am întrebat cum s-a întâmplat acest lucru, pentru că era înainte de criza economică. Şi ceea ce am descoperit, mai bine zis ipoteza mea, este că foarte multe ţări de pe toate continentele au trecut prin schimbări traumatice şi oamenii au reacţionat la aceste schimbări traumatice cu o criză de identitate şi, ca rezultat, ceea ce au făcut a fost să revină la ceea ce cunoșteau cel mai bine, adică la ideile vechi, eu le-am spus „triburile vechi”, care pot fi naţionalismul autoritar sau fanatismul religios. Cred că asta se întâmplă acum în lumea arabă, unde vedem ambele tendinţe foarte clar. Ce se întâmplă în Rusia, unde încă mai au trauma din timpul Uniunii Sovietice, când erau mari şi puternici şi acum nu mai sunt deloc aşa. Iar acestea duc la un fel de naţionalism, la o privire spre interior, la comportament tribal. Este îngrijorător, am văzut acelaşi lucru în Europa de asemenea, unde naţionaliştii câştigă teren zi după zi. Şi este cu atât mai îngrijorător cu cât perioada în care de asemenea globalizarea stagna şi de aceea naţionalismul autoritar şi fanatismul religios deveneau destul de aparente, în anii 1930, când ne-am îndreptat spre al doilea război mondial, cel mai dramatic război din istoria omenirii. Ce vreau să spun este că acum vedem aceleaşi tendinţe şi ar trebui să facem ceva în această privinţă.

Riscul dezvoltării naționalismului, în cazul societăților civizizate, are un echivalent în mijlocul societăților tribale, accentuarea fundamentalismului religios.

Cristina Cileacu: Ce va urma după acest lucru?

Koert Debeuf: Problema cu aceste tendinţe, ceea ce am numit eu tribalizare, este că de regulă merg de la rău la mai rău. Şi primul lucru pe care aş vrea să-l obţin cu ajutorul analizei pe care am scris-o este să încerc să fac oamenii să cadă de acord asupra faptului că lucrurile nu merg bine, să realizeze în ce situaţie sunt, este primul mare pas. Ce este de făcut după aceea este pasul următor. Dar cred că primul pas este să realizăm că ceva nu merge bine. Dacă ne uităm la politica din zilele noastre, cred că suntem toţi de acord că lucrurile nu se îmbunătăţesc, ci că se înrăutăţesc. Iar întrebarea este unde se va încheia această situaţie?

Cristina Cileacu: Toată lumea pare că s-a oprit. Toată lumea pare să înţeleagă, dar nimeni nu pare că reacţionează în faţa acestei idei.

Koert Debeuf: Da, dacă ne uităm la istoria ultimilor 100 de ani, este clar că o ţară care se „închide”, devine tribală, regresează. Şi nu doar psihologic, dar şi economic. Şi doar dacă „te deschizi”, psihologic şi economic, progresul este posibil. Dar observăm că economiile scad, Rusia este un exemplu, dar vedem acelaşi lucru în lumea arabă, Turcia un alt exemplu, Egiptul crede că dacă se închide din nou în faţa lumii lucrurile vor evolua. Dar ţara reacţionează. Am văzut că economia Egiptului nu evoluează, securitatea nu evoluează şi cred că trebuie să ieşim din acest ciclu gândindu-ne la o soluţie pentru problemele pe care urmează să le avem, iar aceasta nu este să ridicăm ziduri, soluţia este să facem zidurile mai mici, nu mai mari. Şi la fel este situaţia şi în Europa. Ne „închidem” şi creşterea economiilor noastre nu a fost niciodată aşa de jos cum este acum, de la cel de-al doilea război mondial. Deci ar trebui să ne oprim din această „închidere”. Şi aceasta a fost şi reacţia în faţa crizei refugiaţilor, am spus: nimeni nu poate intra, ne este teamă pentru identitatea noastră, pentru economiile noastre. Cred că ar trebui să facem opusul.

Primăvara arabă este studiul de caz perfect pentru a demonstra războiul între grupările tribale. Schimbările dorite de grupuri mici în cadrul unor societăţi conservatoare sunt de cele mai multe ori respinse cu putere de majoritate.

Cristina Cileacu: Aţi menţionat Egipt şi evoluţia acestei ţări după revoluţie. Putem face o scurtă analiză a tuturor ţărilor care au trecut prin „Primăvara arabă”?

Koert Debeuf: Ce a declanşat „Primăvara arabă” a fost revoluţia străzii. Iar problema cu aceste revoluţii este că ştiu împotriva a ce sunt, dar nu ştiu ce vor să obţină. Adică nu există un plan clar. Şi când nu există un plan clar, este destul de imprevizibil cine va prelua puterea. Am văzut că cele mai puternice şi mai bine organizate forţe, care au preluat controlul la început, au fost forţele islamiste. În Egipt, Frăţia Musulmană, în Tunisia, Ennahda, şi acesta este motivul pentru care oamenii din alte ţări au spus noi încercăm să oprim asta şi prin această încercare, s-a întors naţionalismul autoritar. Vedem acum în Egipt naţionalismul autoritar, oamenii vechiului regim, revin la putere. În Tunisia a mers mai bine pentru că ei au folosit dialogul, şi au acum un amestec de oameni noi şi vechi şi de aceea, Tunisia are acum cea mai mare şansă de succes. În Libia, au fost oameni noi care au câştigat alegerile împotriva forţelor islamice, dar au fost siliţi să plece de la conducere de forţe susţinute de Qatar şi Turcia. Siria este o poveste diferită, pentru că în Siria revoluţia nu a avut succes până la capăt, deci s-a transformat complet într-un război civil. De ce nu a reuşit? Pentru că Assad a învăţat din Tunisia, din Libia şi din Egipt, că dacă renunţă la putere nu ar fi bine pentru el, aşa că a început să bombardeze şi să ucidă cât mai mulţi oameni cu putinţă, lucru la care încă asistăm. În general, lumea arabă duce lipsă de idei noi. Par să aibă de ales între guverne islamice şi guverne autoritare, în timp ce există un grup mic care ştie că singura cale de progres este să aleagă un guvern liberal democrat. Dar aceste grupuri sunt destul de mici şi problema este că îşi caută susţinerea din partea Europei, pentru că noi suntem partenerii lor principali, iar noi am închis uşa, nu am făcut absolut nimic. Nici în Libia, nici în Tunisia, nici în Egipt, nici în Siria şi cred că acest lucru este destul de groaznic.

Siria este acum problema pentru care nimeni nu are o rezolvare. Sunt în derulare negocieri de pace, dar pentru moment niciuna dintre părțile implicate în conflict nu cedează. Iar prelungirea conflictului are cel puțin două rezultate clare: extinderea ISIS și accentuarea crizei umanitară a refugiaților.

Cristina Cileacu: Cum credeţi că se va încheia situaţia din Siria? Cine va rezolva situaţia? Ruşii, americanii, oamenii simpli?

Koert Debeuf: Dacă ne uităm puţin în urmă, în Siria era regimul Assad împotriva diferitelor grupări de rebeli. Am întâlnit diferite tipuri de rebeli şi printre ei sunt mulţi oameni buni, foarte mulţi. Şi cer sprijin, să se oprească bombardamentele, să fie protejaţi oamenii, dar acest lucru le-a fost refuzat. Apoi a fost previzibil că dacă refuzi să îi ajuţi pe acei oameni care vor ceea ce vrem şi noi, o Sirie deschisă şi liberă pentru toată lumea, celelalte două forţe vor deveni mai puternice: Assad şi islamiştii. Sunt aceste trei forţe mari: islamiştii, Assad şi rebelii. Assad nu îi atacă pe islamişti, Assad îi atacă doar pe rebeli, iar rebelii luptă cu ISIS şi cu Assad. Ce face Rusia în Siria? Rusia are un singur scop şi anume, să fie siguri că Assad, singurul lor partener real în regiune, rămâne pe loc. Ceea ce încearcă să facă este, după părerea mea, ce au făcut în Crimeea, în Donbas, în Transnistria, Abhazia, Osetia, conflicte îngheţate, să creeze un stat vasal, un partener, care nu contează cât este de criminal. Ce fac ei acum este să îi atace pe toţi cei care nu au fost în favoarea lui Assad în acea regiune, dinspre Damasc, spre Homs, Hamma, Latakia şi Tartus, ca să creeze acest mic stat. Dacă ne uităm la ultimii 25 de ani, de când Rusia nu mai este Uniunea Sovietică, Rusia nu a încercat să rezolve vreo problemă. Singurul lucru pe care Rusia l-a făcut a fost să creeze probleme.

Cristina Cileacu: Deci războiul din Siria nu se va încheia niciodată? Va fi un alt conflict îngheţat şi restul rămâne ISIS?

Koert Debeuf: Cred că vom avea patru „Sirii”. Una va fi statul central vasal, al lui Assad, altul va fi statul rebelilor, în nord şi sud, apoi vor fi părţi ale ISIS şi apoi vor fi părţi kurde. Mi-e teamă că va fi complet divizată şi va deveni şi mai sectară, pentru că dacă eşti kurd, va trebui să mergi într-o parte, dacă eşti alawit, şiit sau creştin, vei merge în partea lui Assad, dacă eşti sunit în altă parte. Până acum nu am văzut multă epurare etnică, indiferent de ce spun oamenii, este un mit, dar cred că acesta devine un pericol şi suntem în faţa unui conflict de foarte lungă durată, dificil şi asta este ceva foarte trist.