Sari la conținut

Trump a prezentat o serie de restricţii vizând Cuba

Preşedintele american Donald Trump a prezentat vineri, într-un discurs rostit la Miami, o serie de restricţii noi vizând călătoriile şi afaceri în Cuba, marcând o ruptură faţă de moştenirea lăsată de predecesorul său, Barack Obama, relatează News.ro.

Donald Trump Holds Weekend Meetings In Bedminster, NJ

Donald Trump / FOTO: Gulliver/Getty Images

Discursul, care a venit în condiţiile în care preşedintele a semnat o directivă prin care şi-a subliniat poziţia faţă de Cuba, este cea mai recentă tentativă a lui Trump de a se distanţa de Obama. Acesta din urmă şi-a pietrecut ultimii doi ani din preşedinţie încercând să îmbunătăţească relaţiile cu Havana, făcând o excursie pe insula în 2016.

Trump a anunţat că noua sa politică va înăspri regulile vizând călătoriile şi trimiterea de fonduri în ţara comunistă.

El a anunţat că nu va restricţiona relaţiile diplomatice şi comerciale şi nici nu va închide Ambasada SUA la Havana.

Zborurile comerciale din Statele Unite vor continua, la fel ca şi faptul că americanii vor putea să se întoarcă în ţară cu bunuri cubaneze.

Trump şi-a început discursul subliniind că există americani de origine cubaneză care au o „poveste dureroasă, dar importantă de spus despre natura adevărată şi brutală a regimului Castro”.

“Profiturile din investiţii şi turism merg direct către armată”, a spus el în aplauzele mulţimii.„Regimul ia bani şi deţine industria. Nu vrem ca dolarii americani să susţină un monopol militar care exploatează şi abuzează cetăţenii din Cuba”, a adăugat şeful statului.