Sari la conținut

TV5 MONDE, atacat de hackerii ISIS

Emisia tuturor posturilor de televiziune ale TV5 MONDE şi paginile lor de internet s-au întrerupt în acelaşi timp. În timp ce pe canalele TV se putea vedea doar negru, pe site-urile TV5 MONDE, ştirile şi informaţiile au fost înlocuite cu mesaje venite din partea atacatorilor, care au precizat că acţionează în numele grupării Statul Islamic.

Yves Bigot, directorul TV5 MONDE: TV5 MONDE a fost victima unui atac cibernetic extrem de puternic care a provocat căderea celor 11 canale ale noastre, nouă generaliste şi două tematice. Negru a apărut pe ecran şi, în acelaşi timp, noi am pierdut controlul asupra conturilor de pe reţelele sociale, asupra paginilor de internet.

Pe Facebook, hackerii au postat documente de identitate despre care susţin că ar fi ale rudelor unor militari francezi implicaţi în lupta împotriva teroriştilor jihadişti. Tot pe reţeaua de socializare, soldaţii francezi sunt sfătuiţi să stea departe de Statul Islamic, iar preşedintele François Hollande este acuzat că a comis o greşeală de neiertat atunci când a pornit în luptă contra grupării.

André Crettenand, director ştiri TV5 MONDE: Cred că atacul are legătură cu natura internaţională a postului. TV5 Monde este prezent peste tot în lume şi de aceea cred că a fost atacat şi folosit.

Şi guvernul de la Paris a condamnat atacul cibernetic, iar mai mulţi miniştri au anunţat deschiderea unei anchete.

Laurent Fabius, ministrul de Externe al Franţei: Totul este pregătit pentru a-i găsi şi pedepsi pe autori, pentru restabilirea lucrurilor şi evitarea pe viitor a altor atacuri cibernetice de natură teroristă care ameninţă libertatea de exprimare.

Bernard Cazeneuve, ministrul de Interne al Franţei: Vrem să ne asigurăm că ţara are toate mijloacele la dispoziţie pentru a acţiona - umane, tehnologice şi judiciare. Aceasta este lupta în care ne vom angaja.

În ultimele luni, atacurile cibernetice împotriva Occidentului venite din partea hackerilor care susţin că acţionează în numele grupării Statul Islamic s-au intensificat. Au fost piratate pagini de internet ale presei, dar şi site-uri oficiale precum cel al departamentului american al Apărării.