Sari la conținut
News Alert

UCRAINA. Separatiștii au doborât un avion militar. Violențele au ajuns aproape de stadionul echipei Şahtior Donețk

Suburbiile oraşului Doneţk răsună zi de zi de zgomotul exploziilor şi al schimburilor de focuri care au lăsat în ruine sute de case şi au făcut numeroase victime printre civili. Armata ucraineană încearcă de mai bine de două săptămâni să preia controlul, dar încă nu i-a alungat pe separatişti din clădirile administrative şi de pe străzi. În schimb, luptele îi alungă pe cei care trăiesc de-o viaţă în acest oraş. 

„Bombardamentele, schimburile de focuri... nu se mai sfârşesc. Azi-noapte a fost ceva mai bine, dar am avut nopţi îngrozitoare. O casă de lângă a noastră a sărit în aer. Aşa că am decis să plecăm, măcar pentru o săptămână, pentru a scăpa de toate astea”, a relatat un localnic

Gara din Doneţk a fost aglomerată. Cu bagaje după ei, oamenii s-au urcat în autobuzele care să-i ducă departe de război

„Este îngrozitor! Cel mai rău este că oamenii se omoară între ei şi nu înţelegem de ce se întâmplă asta. De ce se omoară?”, a mai spus un localnic. 

Un milion de locuitori avea oraşul Doneţk înainte de izbucnirea luptelor, în urmă cu aproape cinci luni. Acum, nimeni nu ştie exact câţi au mai rămas. Oraşul, la fel ca Lugansk, e încă bastion al separatiştilor, care nu recunosc autoritatea guvernului de la Kiev şi vor alipirea la Rusia a regiunilor din estul Ucrainei, unde populaţia rusofonă e majoritară.