Sari la conținut

Un avion al companiei sud-coreene Asiana a ratat aterizarea

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 20:05 (11h05 GMT), când, în timpul manevrei de aterizare, aparatul a derapat câteva sute de metri și a făcut o rotație de peste 90 de grade, în condiții meteorologice nefavorabile (ploaie și ceață), notează Agerpres. În timpul aterizării, aparatul a lovit, se pare, o antenă de comunicații, instalată în amonte de pistă, conform informațiilor preliminare.

Imaginile difuzate miercuri de televiziunea japoneză arătau rămășițe ale acestei „instalații” de 6 metri înălțime — care practic a fost spulberată — împrăștiate la locul incidentului, în timp ce aripa stângă a avionului părea deteriorată.

Incidentul a stârnit panică la bordul zborului OZ162, unde pasagerii au trăit clipe de groază. „Era fum, iar măștile de oxigen au căzut. Personalul de cabină era agitat și am crezut că vom muri”, a povestit o femeie.

Toți cei 73 de pasageri și opt membri ai echipajului au părăsit avionul pe toboganul de evacuare în situații de urgență. 27 de persoane au fost rănite în urma acestui incident.

Pe aceeași temă