Sari la conținut

Un avion cu 239 de persoane la bord a dispărut de pe ecranele radarelor. Aeronava s-a prăbușit în mare

FOTO: wikipedia.org

ACTUALIZARE 20.00 Se anunţă o anchetă dificilă în cazul dispariţiei aeronavei Boeing 777, cu atât mai mult cu cât apar neconcordanţe între lista pasagerilor şi persoanele care s-ar fi aflat cu adevărat la bord. Autorităţile din Malaysia ştiau că paşapoartele a doi cetăţeni străini, un italian şi un austriac, au fost furate. În mod normal, agenţii de securitate de pe aeroportul din Kuala Lumpur ar fi trebuit să se autosesizeze când cele două documente au fost prezentate pentru îmbarcare. Nu s-a întâmplat aşa, iar numele celor doi apar pe lista pasagerilor cursei spre Beijing, deşi nu s-au urcat în avion.

ACTUALIZARE 17.00 Pete de carburant plutesc în Marea Chinei.

ACTUALIZARE 13.00 Ample operațiuni de căutare a aeronavei sunt în curs de desfășurare. Malaezia a trimis două elicoptere, un avion și patru nave în apele dintre Malaezia și Vietnam. Armata filipineză a trimis, la rândul ei, trei nave și un avion de supraveghere. China a trimis două nave. 

Depistarea unui avion care dispare deasupra oceanului poate fi foarte dificilă. Cutiile negre ale aparatului - cea cu datele de zbor și cea care înregistrează convorbirile din cabina piloților - sunt echipate cu emițătoare de ultrasunete ce pot fi depistate sub apă. În condiții bune, semnalele pot fi depistate de la câteva sute de mile marine, însă dacă cutiile sunt prinse sub epava navei, sunetul este estompat și semnalele slăbesc odată cu scurgerea timpului.

ACTUALIZARE 08.00. Surse din marina vietnameză susţin că aeronava s-a prăbușit în mare.

ACTUALIZARE 07.00. Avionul a dispărut sâmbătă dimineaţă în spaţiul aerian al Vietnamului, a anunţat Guvernul vietnamez, citat de AFP. „Avionul a pierdut contactul în spaţiul aerian al provinciei Ca Mu, înainte de a intra în contact cu turnul aerian de control de la Ho Şi Min”, precizează un comunicat publicat pe site-ul Guvernului vietnamez. 

________________________________________

Potrivit autorităţilor malaeziene, aeronava a dispărut de pe radare deasupra Vietnamului în jurul orei 20:40, ora României, şi e posibil să fi rămas fără combustibil. Oficialii aeroportului din Kuala Lumpur spun că cei 239 de de oameni care se aflau la bordul avionului, între care 227 de pasageri şi 12 membri ai echipajului, proveneau din 14 ţări diferite. Majoritatea erau chinezi, dar şi malaezieni, australieni, americani şi un cetăţean rus.

Avionul decolase de pe aeroportul din Kuala Lumpur și trebuia să aterizeze la Beijing la ora locală 6.30 (1.30, ora României). Avionul transporta 227 de pasageri și 12 membri ai echipajului. Doi bebeluși se află la bord. 160 dintre pasageri sunt chinezi. Există la bord și mai mulți europeni - ruși, italieni,olandezi,austrieci, a anunțat directorul companiei aeriene malaeziene. În total, erau pasageri din 14 țări, între care SUA, Canada, India, Australia și Noua Zeelandă.

Turnul de control nu a primit niciun semnal SOS sau de avarie de la bordul aeronavei, care efectua cursa cu numărul de cod MH370.

Compania Malaysia Airlines - deținută de stat - colaborează cu autoritățile pentru a localiza avionul. Au fost activate echipe de căutare și sunt verificate informații neconfirmate potrivit cărora aeronava ar fi aterizat, a spus directorul Malaysia Airlines într-o conferință susținută la ora locală 11.15 (5.15, ora României)

Aparatul avea la bord combustibil care îi asigura o autonomie de zbor de șapte ore. Comandantul aeronavei era un pilot foarte experimentat, cu peste 18.000 de ore de zbor. Avea 53 de ani. Copilotul în schimb era tânăr, 27 de ani, și mai puțin experimentat.

Dacă se va confirma o eventuală prăbușire, ar fi al doilea accident în care o aeronavă Boeing 777 ar fi implicată în mai puțin de un an, după ce acest tip de aeronavă deținea un record de siguranță de la darea ei în folosință, în 1995. Anul trecut trei persoane au murit după ce un Boeing 777 al companiei Asiana Airlines s-a prăbușit la aterizare la San Francisco.