Sari la conținut

Un grup de persoane înarmate a preluat controlul asupra unei corvete ucrainene

„În cursul atacului au fost folosite grenade asurzitoare şi s-au auzit rafale de arme automate", a declarat purtătorul de cuvânt, precizând că ambarcațiunea a fost avariată.

Selezniov a mai declarat că nu deţine informaţii despre situaţia echipajului, deoarece nu se află în legătură cu acesta.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Selezniov a afirmat că membri ai unor miliţii proruse şi militari ruşi au blocat accesul în zonă, în timp ce o navă la bordul căreia se aflau persoane înarmate se apropia de Ternopil pentru a lua corveta cu asalt.

El nu a precizat dacă forţele ruse au preluat controlul şi asupra corvetei Slavutici, ancorată alături de Ternopil.

Anterior, comandantul Flotei ruse la Marea Neagră Aleksandr Vitko a urcat la bordul corvetei Slavutici cu intenţia de a negocia o predare.

Cele două corvete erau blocate, în ultimele zile, în portul Sevastopol, de către Marina rusă, şi s-au depărtat şi una şi cealaltă de chei, cu scopul de a evita un atac.

Forţele ruse şi proruse din Crimeea caută de două zile să preia controlul asupra bazelor forţelor ucrainene în peninsulă, anexată de facto Rusiei, în pofida protestelor Kievului şi Occidentului. Două baze, dintre care una este cartierul general al marinei ucrainene la Sevastopol, au fost ocupate miercuri.