Sari la conținut

Un jurnalist ar fi murit după ce a fost tras în apa unei lagune de un crocodil

Un jurnalist Financial Times ar fi murit după ce a fost tras în apa unei lagune din Sri Lanka de un crocodil, scrie The Guardian.

Un turist britanic a fost dat dispărut, joi după-amiază, după ce martori l-au văzut tras în apa unei lagune din Sri Lanka de un crocodil, relatează News.ro.

Bărbatul, care se presupune că a murit, a fost anunţat că ar fi Paul McClean, în vârstă de 24 de ani, jurnalist al Financial Times.

El lua lecţii de surf şi a fost tras în apa unde se oprise să se spele pe mâini, au spus martori.

Un turist scoţian, care îşi petrece vacanţa în zonă, a declarat: ”Un turist britanic se afla la Elephant Rock, un loc pentru surf. În imediata apropiere se află o lagună. El a fost la toaleta de lângă şi a fost prins de crocodil. Sunt mulţi în lagună. Ultimul lucru pe care l-au văzut oamenii au fost braţele lui ridicate din apă, după care a fost tras. Am fost acolo, dar nu am văzut exact cum s-a întâmplat. Oribil”.

El a adăugat că trupul bărbatului este căutat, însă nu a fost găsit. ”Sunt 90% siguri că a fost un crocodil, însă mai mulţi au spus că ar putea fi vorba despre nisipul mişcător din lagună”.

Fawas Lafeer, proprietarul Safa Surf School, localizată în apropierea locului unde a avut loc incidentul, a afirmat că martorii au văzut cum un crocodil l-a prins. Lafeer a auzit de cele întâmplate de la mai mulţi localnici care au fost martori. ”Este prima dată când se întâmplă aşa ceva. Elephant Rock a fost mereu sigur pentru surf”.

Un turist din Australia a scris pe Facebook că armata şi poliţia îl caută pe bărbat.

Daily Telegraph a scris că victima este McClean, reporter al secţiei Fast FT. Un coleg al lui McClean a declarat pentru ziar: ”Suntem înmărmuriţi. Era un copil minunat, un fan Everton, foarte deştept. Este o tragedie”.

McClean, care a absolvit Universitatea Oxford, lucra pentru Financial Times de doi ani. El a scris, între altele, despre Uniunea Europeană şi Brexit, petrecând anul acesta mai multe luni la Bruxelles.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a declarat că familia bărbatului care a fost dat dispărut în Sri Lanka beneficiază de asistenţă din partea autorităţilor britanice.