Sari la conținut

Un veteran britanic şi-a serbat împlinirea a 90 de ani cu o cascadorie

John Weston a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pentru aviaţia britanică. 70 de ani mai târziu, curajul şi pasiunea pentru avioane nu l-au părăsit. Aşa i-a venit ideea să-şi serbeze ziua de naştere cu o cascadorie în aer.

Dar, de data aceasta, nu a mai stat la manşa avionului, ci pe aripă, aşezat pe un scaun. Aparatul de zbor, de tip Boeing, construit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a urcat până la 152 de metri. Întreg zborul a durat puţin peste un sfert de oră.

„Mă simt fantastic. A fost încântător. Abia aştept să repet experienţa”, a spus el.

De la sol, John Weston a fost urmărit cu admiraţie de familie şi prieteni.

Prin cascadoria sa, veteranul de război a atras şi donaţii pentru o asociaţie care se ocupă de tratarea bolnavilor de Alzheimer. A făcut-o în memoria soţiei sale, decedată în urmă cu mai mulţi ani, care fusese voluntară pentru asociaţia respectivă. Valoarea donaţiilor nu a fost dezvăluită.