Ungaria trimite 3.800 de militari la granița cu Serbia

Data publicării:
noul ministru ungar al apararii

Ungaria a anunțat, vineri, că va mobiliza la granița cu Serbia 3.800 de soldați, care să consolideze „zidul antiimigrație”. Anunțul a fost făcut în condițiile în care joi s-a înregistrat un număr-record de intrări ilegale în țară: 3.601 oameni într-o singură zi. 

Noul ministru al apărării, Istvan Simicsko, a anunțat că sarcina prioritară pentru cei 3.800 de soldați va fi construirea gardului.

„Tocmai am primit informarea din partea şefului Statului Major, în acest moment 3.800 de militari sunt deja la graniţă. Este o schimbare uriaşă. Prim-ministrul a cerut ca gardul de la graniţă să fie construit cât mai repede, pentru că va reprezenta un obstacol important în calea migraţiei ilegale”, a declarat Istvan Simicsko, la un post de televiziune. Fostul ministru al apărării a demisionat după ce a fost criticat de premierul Viktor Orban pentru faptul că lucrările de construire a gardului de la granița cu Serbia decurg într-un ritm prea lent. Gardul de sârmă ghimpată, care a început să fie construit la începutul lunii august, s-a dovedit total ineficient.

Acum, se estimează că zece kilometri vor fi construiți zilnic din acel gard, odată cu trimiterea de întăriri.

Pe de altă parte, militarii maghiari se pregătesc să facă şi manevre în cursul cărora vor exersa sprijinul acordat poliţiei pentru păstrarea ordinii la frontieră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri