Sari la conținut

Uraganul Maria va lovi, în plin, Puerto Rico

Uraganul Maria, de categoria 5, urmează să lovească astăzi, în plin, Puerto Rico. Se îndreaptă spre această ţară cu rafale de vânt de 280 de kilometri la oră, după ce a făcut deja pagube imense în Caraibe.

În insula franceză Martinica, 70.000 de oameni, o treime din populaţie, au rămas fără electricitate. În Guadalupe, alt teritoriu al Franţei, un om a murit după ce un copac a căzut peste el. Autorităţile au spus că acesta a ieşit din casă, deşi fuseseră lansate avertizări. În Dominica, premierul ţării a declarat că tot ce se putea pierde, s-a pierdut.

Pentru Puerto Rico, Maria se anunţă cel mai puternic uragan care a lovit vreodată insula. Toţi locuitorii, peste 3,4 milioane de oameni, au început încă de acum câteva zile să-şi baricadeze casele şi să facă stocuri de provizii.

Pe lângă aceştia, în Puerto Rico sunt şi mii de sinistraţi veniţi de pe alte insulele din cauza uraganul Irma.