Sari la conținut
News Alert

Vârful Everest a pierdut 2,8 de centimetri din înălţime, după cutremurul din Nepal

Cutremurul din Nepal a produs o serie de avalanşe pe Muntele Everest. FOTO: en.wikipedia.org

Măsurători făcute cu satelitul european Sentinel-1A arată că, la o zi după cutremurul din Nepal, muntele Everest a pierdut din înălţime 2,8 centimetri. Acesta avea, potrivit ultimelor măsurători oficiale, 8.848 de metri în cel mai înalt vârf al său.

Mii de credincioşi budişti s-au adunat la unul dintre cele mai mari temple din Kathmandu. Ei au aprins lumânări pentru victime şi s-au rugat pentru cei care au pierdut tot în urma seismului devastator.

Din cauza cutremurului, acum suferim de multe probleme şi am venit să mă rog”, spune un locuitor.

Mă rog pentru pace, pentru toate naţiunile şi popoarele. E singurul lucru pe care mai pot să-l fac acum”, spune un alt nepalez.

La mai bine de o săptămână de la seism, eforturile de reconstrucţie merg într-un ritm extrem de lent.

O să dureze 40 sau 50 de zile ca să fie reconstruite majoritatea caselor. Dacă nu sunt refăcute până atunci, o să vină sezonul musonic şi o să avem iarăşi distrugeri.

„Singurul lucru care m-a preocupat în timp ce săpam în tot acest moloz era să-mi găsesc albumul foto pentru că nu-mi pasă prea mult de proprietate, dar amintirea legată de ea este atât de dureroasă...”, spune un supravieţuitor

Există şi raze de speranţă. Echipele de salvare au scos de sub dărămături un bărbat de 101 ani. Autorităţile spun că bătrânul a rezistat şapte zile în ruinele casei sale din nord-vestul ţării. Medicii spun că nu a suferit decât răni minore la o gleznă şi că în rest este în stare bună. Alte trei femei au fost găsite în viaţă printre dărâmături într-una dintre cele mai lovite localităţi din Nepal.