Venezuela | Demonstranţi călcaţi cu maşina de poliţie

Data publicării:
venezuela

Război în toată regula pe străzile din Caracas, între oponenţii regimului socialist al lui Nicolas Maduro şi forţele de ordine. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoţional.

Maşinile blindate ale Gărzii Naţionale au intrat în plin într-un grup de demonstranţi. De asemenea, pe străzile lăturalnice, forţele de ordine au tras cu gaze lacrimogene în mulţimea furioasă, iar oamenii au folosit scuturi improvizate ca să se protejeze.

Peste 200 de persoane au fost rănite scrie presa locală, inclusiv şase deputaţi ai opoziţiei. Venezuela trece printr-o criză fără precedent.

Scăderea preţului petrolului, principalul bun de export, a ruinat economia şi a distrus nivelul de trai al cetăţenilor. Peste 70 la sută dintre venezueleni dau vina pe preşedintele Nicolas Maduro, pe care îl acuză că se transformă în dictator.

Din cea mai bogată țară a Americii de Sud, în doar câțiva ani Venezuela a devenit una dintre cele mai sărace. Dacă în 2001 produsul intern brut pe cap de locuitor depăşea 12.000 de dolari, anul trecut acesta a coborât la puţin peste 4.000 de dolari. Economia s-a comprimat, anul trecut, cu aproape 19%, în timp ce inflația a ajuns la 800%, potrivit unei analize The Economist.

Între 1998 şi 2008 Venezuela a încasat 325 de miliarde de dolari din petrol, dar nu există nicio urmă a acestor bani. Au fost consumaţi la fel de repede cum au venit, pe subvenţii. Economia socialistă configurată de Hugo Chavez şi de succesorul său Nicolas Maduro şi-a arătat carenţele. Dacă ţările din Golf şi-au folosit miliardele de petrodolari pentur a face investiţii pentru diversificarea economiei, Venezuela doar a consumat. Iar când preţul petrolului s-a prăbuşit a tras după el o întregă naţiune.

Politicile din ultimii aproape 20 de ani au săpat groapa şi mai adânc. Naţionalizarea activelor deţinute de marile companii a însemnat că economia a intrat sub controlul unui stat ineficient şi corupt pe deasupra.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri