VIDEO. Ceremonie fastuoasă pentru inaugurarea noului segment al Canalului Suez

Data publicării:
ceremonii extindere canalul suez getty 6082015

Preşedintele Egiptului a ajuns în portul din Ismailia, acolo unde a avut loc ceremonia, la bordul unei nave militare. De altfel, autorităţile s-au folosit de prilej pentru a-şi etala cele mai moderne vase şi avioane militare.

Liderii străini invitaţi la ceremonie au venit cu limuzine şi cu elicoptere. Preşedintele Franţei şi emirul Qatarului, care la aeroport a coborât din avion cu ajutorul unei scări rulante, au stat lângă liderul Egiptului.

Canalul Suez este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură navală din ultimele decenii, iar aspectul financiar nu este deloc de neglijat. 97 de nave vor trece în fiecare zi prin această zonă şi vor aduce 15 miliarde de dolari pe an la bugetul Egiptului.

Proiectul a implicat săparea unui canal paralel cu cel vechi pe o lungime de 35 de kilometri şi extinderea canalului existent cu alţi 37 de kilometri. Lungimea totală a canalului reabilitat este acum de 72 km. Adâncimea maximă a canalului este de 24 de metri şi lăţimea de 200 metri, fiind pentru prima oară când traficul prin Suez se poate desfăşura în ambele sensuri.

Lucrările la noul segment au durat doar un an şi au costat aproape nouă miliarde de dolari. Constructorii, care au fost puşi sub conducerea armatei, au evacuat peste 250 de milioane de metri cubi de nisip şi pământ pentru acest nou canal, care a fost terminat chiar cu câteva zile înainte de termenul-limită dat de şeful statului.

Prima variantă a Canalul Suez a fost construită în 1869 şi a devenit treptat una dintre căile navigabile cele mai frecventate din lume şi un punct-cheie pentru comerţul mondial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri