Sari la conținut

VIDEO. Dubai, spectacol grandios de artificii la trecerea în noul an

Feeria este întregită de proiecţii laser care ajung pe ecrane enorme, instalate în jurul Burj Khalifa. Există o singură curiozitate - dacă show-ul de acum se va ridica la înălţimea celui de anul trecut, care a intrat în Cartea Recordurilor. A fost dorinţa bogatului emir din Dubai, mare amator de proiecte gigantice. El a pus la punct un spectacol unic - din Burj Khalifa au fost lansate peste 400 de mii de artificii. De întreaga operaţiune s-au ocupat peste 200 de pirotehnişti, iar spectacolul a avut şi un preţ pe măsură - şase milioane de dolari.

Sute de mii de turişti asistă la spectacol. De altfel, Dubaiul este o atracţie pentru turiştii din întreaga lume, iar 12 milioane de oameni l-au admirat anul acesta. Este un oraş al extravaganţelor şi al superlativelor: aici găsim cele mai înalte cladiri, cele mai mari mall-uri, cele mai luxoase hoteluri şi restaurante şi chiar insule artificiale. Nu este de mirare, aşadar, că aici au loc cele mai excentrice şi originale petreceri de Revelion.

Odinioară doar un sat de pescari, soarta oraşului s-a schimbat când aici a început să se exploatezeze petrol. Şeicul Dubaiului, dându-şi seama că rezervele de petrol nu o să ţină o veşnicie, a decis să se facă investiţii majore în infrastructura necesară, pentru a deveni o destinaţie turistică importantă. Astfel, în Dubai există cel mai luxos hotel din lume - Burj al Arab, cea mai înaltă clădire din lume - Burj Khalifa şi cel mai mare mall din lume.