VIDEO. Momentul în care Putin îi dă o minge de fotbal lui Trump. Care sunt semnificațiile

Data publicării:
President Trump And President Putin Hold A Joint Press Conference After Summit
FOTO: Guliver/Getty Images

Conferința de presă dintre Vladimir Putin și Donald Trump - care au avut prima lor întâlnire bilaterală de când actualul președinte american se află în funcție - s-a încheiat într-o notă aparent amuzantă, dar, în fapt, e mai degrabă un gest cu semnificații simbolice, calculat foarte bine de președintele rus: i-a dat lui Donald Trump o minge de fotbal.  Iată momentul:

Aparent, pare o predare de ștafetă: Rusia tocmai a găzduit Cupa Mondială 2018, iar SUA urmează să o facă peste opt ani, în 2026, alături de Mexic și Canada. 

„Domnule preşedinte, mingea e în terenul dumneavoastră”, i-a spus Putin lui Trump, folosind o expresie cu dublă semnificație (la modul figurat ar însemna: următoarea mișcare e a ta, de tine depinde). Nu-i vorbă, și liderul american a avut inspirația să dea o replică destul de amuzantă, care să ducă oarecum în derizoriu substratul acestui gest, ce seamănă mai degrabă cu aruncarea unei mănuși: „Melania, prinde!”, a spus președintele american, referindu-se la soția sa, cu care, vrea el să spună, face echipă.

Au fost aproape trei ore discuţii între Donald Trump şi Vladimir Putin. Mare parte din acest timp, cei doi lideri au fost singuri în încăpere. Doar translatorii au rămas alături de ei. Foarte interesant, preşedintele american e cel care a cerut acest tete-a-tete, potrivit presei americane. Sunt două mari motive: primul - Donald Trump a vrut un dialog mai personal cu Vladimir Putin, pentru a dezvolta o relaţie de la lider la lider. E ce a făcut şi cu Kim Jong-un, de exemplu. Pe urmă, Donald Trump se teme de scurgeri de informaţii din astfel de întâlniri, inclusiv din partea echipei americane.

Pe de altă parte, din imaginile surprinse de la conferința de presă a celor doi se poate remarca faptul că președintele Putin, despre care se spune că rar este văzut râzând, a fost mai surâzător ca de obicei, în timp ce președintele Trump a avut mimici destul de serioase. Urmăriți o galerie foto aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...