Sari la conținut
News Alert

VIDEO. Prăbușire spectaculoasă a unei clădiri din Istanbul

Scena a fost filmată de un trecător și arată cum clădirea construită din cărămizi se prăbușește zgomotos provocând un nor de praf, în timp ce persoanele aflate în apropiere fug precipitat, scrie Agerpres.

Alertați de zgomotele suspecte pe care le-au auzit cu zece minute înaintea prăbușirii, comercianții din zonă au atenționat trecătorii să stea departe de acea clădire. În imaginile difuzate se mai observă o camionetă care intră pe strada cu pricina și care dă repede înapoi cu câteva secunde înainte ca imobilul să cadă.

Echipele de intervenție și poliția au venit la fața locului pentru a căuta printre dărâmături, dar agenția Dogan susține că nu există victime. Au fost însă avariate și clădirile din vecinătate.

Cauza incidentului nu este deocamdată cunoscută, dar investigațiile efectuate după seismul violent din anul 1999, soldat cu peste 17.000 de morți, au evidențiat numeroase nereguli în construcția edificiilor, inclusiv folosirea de materiale de proastă calitate și lipsa controlului tehnic.

În luna februarie s-a mai prăbușit o clădire la Istanbul, tot de cinci etaje, de asemenea fără să provoace victime.