Sari la conținut

VIDEO. Vulcanul din Islanda s-a trezit la viaţă, un altul din Papua Noua Guinee a erupt deja

Niciun aeroport de pe insulă nu a fost închis deocamdată, dar circulaţia pe drumurile din zonă a fost interzisă.

Vulcanul a dat primele semne de activitate în urmă cu aproape două săptămâni. Oamenii de ştiinţă se tem că atunci când va erupe, va da peste cap traficul aerian din nordul Europei. Acest lucru s-a întâmplat, de altfel, în 2010. Atunci, erupţia unui alt vulcan islandez a dus la anularea a 100.000 de zboruri.

Erupţie vulcanică în Papua Noua Guinee

Dacă islandezii îşi pândesc cel mai mare vulcan, la mii de kilometri depărtare, în Papua Noua Guinee, un alt vulcan a aruncat în aer o coloană de roci şi cenuşă vulcanică înaltă de 15 kilometri. În aceste condiţii, mai multe curse aeriene care leagă Australia, China şi Japonia au fost deviate preventiv.

Şi tot ca măsură de precauţie, locuitorii de la poalele muntelui au fost evacuaţi de urgenţă. În oraşul Rabaul aflat în apropiere, cei patru mii de locuitori au fost sfătuiţi să rămână în case, iar şcolile şi magazinele au fost închise.

Deocamdată, nu au fost înregistrate victime. Ultima mare erupţie a vulcanului a avut loc în 1994, atunci când oraşul Rabaul, a fost distrus aproape în totalitate.