Sari la conținut

Viktor Orban: Ne plac chioșcurile de kebab de pe marile bulevarde din Budapesta

 

Foto: Gulliver/GettyImages

Viktor Orban a spus că "noi nu avem nicio problemă cu comunitatea musulmană care trăiește în Ungaria. Relațiile noastre sunt fără probleme. S-au stabilit legal, nu sunt imigranți, ci au venit în Ungaria acum 20-25 de ani, legal, prin puncte de trecere a frontierei, au devenit antreprenori și și-au făcut un trai în Ungaria. Da, ne bucurăm că avem vânzători de kebab pe străzi."

"Ne place să cumpărăm de Paști miel de la măcelarul sirian. Sunt oameni așezați, cu afaceri legale, care contribuie prin munca lor la valorile pe care Ungaria o creează. De aceea, apreciem comunitatea musulmană din Ungaria. Dar nu dorim deloc ca procentul lor să crească brusc substanțial, prin presiuni externe" a continuat premierul ungar.

"În Ungaria este un fapt istoric că populaţia maghiară trăiește împreună cu câteva sute de mii de romi. Acest lucru a fost decis de cineva, cândva, undeva, iar noi am moștenit acest lucru. Asta e situația noastră. E un fapt. Nimeni nu poate contesta acest lucru. Noi trebuie să trăim cu această situație. Dar noi nu impunem nimănui, mai ales țărilor occidentale, să trăiască împreună cu o comunitate numeroasă de romi. Dimpotrivă, atunci când o parte a acestor romi pleacă în Canada, noi ne străduim ca ei să rămână, și să rezolvăm marile probleme ale conviețuirii, ca să poată rămâne" concluzionează şeful Executivului de la Budapesta.