Sari la conținut

Viktor Orban: Oricare ar fi planurile imigranților de a folosi noi rute în Europa, „este sigur că nu vor trece prin Ungaria”

Foto: Gulliver/GettyImages

Europa nu poate primi un număr uriaș de străini fără a impune restricții și verificări, a declarat Viktor Orban în interviul pentru postul public de radio Kossuth. „Punctul de vedere al Ungariei este că ar fi mai bine dacă niciun imigrant nu ar ajunge în Europa”, a mai afirmat premierul ungar, atrăgând atenția că oricare ar fi planurile imigranților de a folosi noi rute în Europa, „este absolut sigur că nu vor trece prin Ungaria”.

Austria a anunțat miercuri că va limita la 37.500 numărul persoanelor cărora li se va permite să ceară azil în acest an, mai puțin decât totalul din 2015, și că va reduce anual acest prag la 25.000 până în 2019. 

Pe de altă parte, Orban a spus că au fost deja făcute pregătirile pentru ridicarea unui gard de-a lungul unei porțiuni a frontierei dintre Ungaria și România și că există capacitatea de a închide această parte a graniței dacă va fi necesar. Premierul ungar a reluat criticile la adresa Bruxellesului, spunând că statelor membre ale UE nu li se oferă opțiunea de a-și găsi propriile soluții la probleme. În schimb, sunt menționate soluții comune la nivel european, însă nu se face nimic corespunzător, a declarat el. 

A retrage puterilor statelor, nefiind însă în același timp capabil să oferi alternative, nu face decât să slăbească Europa”, a insistat Orban.