Virusul Zika. Cum a ajuns din Uganda până în Europa

Data publicării:
studiu virus zika

Virusul Zika ce afectează creierul bebeluşilor şi le scurtează viaţa a fost descoperit în Uganda în 1947, dar a provocat foarte puţine epidemii în acest stat african sau în restul lumii până acum doi ani.

„Savanţii care lucrau aici, acum aproape 70 de ani, nu căutau neapărat virusul Zika. Ei efectuau cercetări asupra febrei galbene şi atunci au descoperit un nou micro-organism care a fost denumit după această pădure”, relatează Catherine Byaruhanga, corespondent BBC în Uganda.

Doctorii din Uganda au cercetat ani de zile virusul, timp în care au fost înregistrate doar două cazuri de infectare în acea ţară. Zika este însă foarte periculos pentru occidentali.

Organismele lor nu sunt adaptate sau nu au imunitatea pe care ar fi avut-o dacă intrau în contact cu virusuri similare”, spune Julius Lutwama, specialist virusolog.

Pentru ca misterul să fie şi mai mare, cercetătorii spun că ţânţarii din Uganda, unde a fost descoperit Zika nu transmit virusul. În schimb, insectele din America de Sud sunt capabile să răspândească boala cu repeziciune.

Cele mai multe cazuri sunt în Brazilia, unde va fi organizată în vară Olimpiadă. Cercetătorii cred că virusul a ajuns acolo în sângele unui turist care a mers acum doi ani la Cupa Mondială de fotbal. Acum, autorităţile nu sunt îngrijorate şi nu vor să anuleze Jocurile Olimpice de la Rio.

„Vă garantez că riscul nu este mai mare acum decât a fost în trecut. De fapt, datele de acum sunt un pic mai mici. Acum patru ani, nivelul de infestare a fost de 2,9% iar acum este de 1%”, declară Marcus Vinicius Ferreira, reprezentant al Primăriei din Rio.

Specialiştii sunt îngrijoraţi şi în privinţa Europei. Doar din Marea Britanie au plecat în statele infectate peste o jumătate de milion de turişti.

 CITIȚI ȘI:

Virusul Zika. Douăcompanii aeriene sud-americane restituie femeilor însărcinate contravaloarea biletelor către zonele afectate

Țânțari modificați genetic au fost eliberați în zonele afectate pentru a combate virusul Zika

OMS: Circa patru milioane de oameni, amenințați de virusul Zika

Virusul Zika Cazuri în șase țări europene

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri