Sari la conținut
News Alert

Vladimir Putin, desemnat cel mai influent în 2014

În opinia jurnaliştilor de la France-Presse, Vladimir Putin este personalitatea care a influenţat cel mai mult evoluţia evenimentelor de pe scena internaţională în 214. Liderul de la Kremlin a semnat fără să clipească anexarea Crimeei şi astfel a schimbat peste noapte graniţele în Europa.

A continuat să sfideze Occidentul acordând sprijin rebelilor proruşi din estul Ucrainei, chiar cu riscul de a declanşa un nou Război Rece.

A fost comparat cu Hitler de către fosta şefă a diplomaţiei americane, Hillary Clinton, şi de către prinţul Charles. Vladimir Putin consideră însă că, în toată această situaţie, Rusia este adevărata victimă şi acuză Occidentul că vrea să îngenunchieze Moscova.

Acuzat de Occident că prin acţiunile sale a dus la izolarea propriei tări pe scena internaţională, Vladimir Putin continuă să fie foarte iubit de ruşi. Şi asta în ciuda faptului că economia se clatină, moneda naţională se devalorizează pe zi ce trece, iar autorităţile financiare de la Moscova spun că vor fi nevoite să cheltuiască peste 7 miliarde de euro din rezerva naţională pentru a evita recesiunea. Jurnaliştii agenţiei France-Presse comentează că Vladimir Putin crede că toate aceste probleme vor fi depăşite şi că în cărţile de istorie va fi amintit drept cel care a salvat mândria Rusiei.