Vladimir Putin și Barack Obama se întâlnesc luni, la New York

Data publicării:
GettyImages-179598037

Potrivit agenţiilor de presă internaţionale, întrevederea are loc la solicitarea Kremlinului, în condiţiile în care Vladimir Putin participă la Adunarea Generală a ONU de la New York.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin a confirmat întâlnirea.

Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia au devenit tot mai tensionate după anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova, anul trecut.

Washingtonul şi Moscova au păreri opuse şi în privinţa Siriei, Rusia fiind o susţinătoare a regimului de la Damasc, în timp ce Statele Unite cer plecarea de la putere a preşedintelui sirian Bashar al Assad.  

Agenția Agerpres notează că utima întrevedere între cei doi președinți a avut loc în noiembrie 2014, cu prilejul summitului Asia-Pacific din China.

Vladimir Putin a susținut discursuri în fața Adunării Generale a ONU de trei ori — în 2000, 2003 și 2005. În 2009 a fost prezent Dmitri Medvedev, la acea dată președinte al Rusiei, iar în ultimii ani la acest important for a participat ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri