Sari la conținut

Vremea rea provoacă probleme refugiaților

Insula Lesbos a devenit neîncăpătoare pentru miile de refugiaţi care aşteaptă zile în şir actele necesare pentru a putea pleca mai departe, spre vestul Europei. Spaţiile de cazare sunt insuficiente, iar oamenii trăiesc sub cerul liber. Îndură frigul şi ploile, însă n-au de ales.

Grecia este doar un punct din lunga călătorie a refugiaţilor către o viaţă mai bună. De acolo, ei pornesc spre vestul Europei prin Macedonia, Serbia, Croaţia şi Slovenia.

Până acum, cea mai dificilă parte pentru noi a fost la graniţa macedoneană-sârbă. Am mers aproximativ șapte kilometri prin ploaie şi desigur că ne-a fost greu. Cel mai dificil este să-ţi vezi copiii înfriguraţi şi înfometaţi şi nu poţi face nimic pentru a-i încălzi”, spune un refugiat.

Tocmai pentru că sunt înfriguraţi şi înfometaţi, refugiaţii îşi pierd răbdarea şi vor să treacă mai repede punctele de frontieră aflate pe traseul lor, prin forţarea barajelor aşa cum s-a întâmplat în Beraskovo.

Pentru a preveni astfel de incidente, miniştrii de Interne din Croaţia şi Serbia au luat măsuri pentru a grăbi trecerea dintr-o ţară în alta.

Am decis să punem punct chinului migranţilor provocat de vremea rece şi cu ajutorul poliţiei de frontieră vom organiza transferul migranţilor cu trenul din Sid direct către Slavonski Brod. Iar înregistrarea făcută în Serbia va fi folosită ca bilet de intrare în Croaţia, ceea ce va accelera trecerea refugiaţilor”, a declarat Ranko Ostojici, ministrul de Interne al Croaţiei.

Nebojsa Stefanovici, ministrul de Interne al Serbiei, a precizat: „Acest lucru va scăpa celelalte state de pe traseu în privinţa înregistrării, dar şi va face călătoria acestor oameni mai uşoară, pentru că nu vor mai fi ţinuţi cu orele la graniţe şi înregistraţi din nou.”

Mâine la Bruxelles va avea loc un summit UE-Balcani convocat de preşedintele Comisiei Europene pe tema crizei refugiaţilor.