Mircea Geoană, despre vizele pentru America

Data publicării:
loteria vizelor sua

Alegerile din Statele Unite ar putea avea un cuvânt de spus şi în ceea ce priveşte ridicarea vizelor pentru ţara noastră. Mai exact, spune Mircea Geoană, fost ambasador al României în SUA, cheia este acordul de liber tranzit de persoane dintre Canada şi SUA.

Prin acest document am putea avea şansa ca, indirect, să avem liber la vize în Statele Unite. Însă doar în contextul în care Canada va liberaliza regimul de vize pentru România. 

Acolo e puțin mai complicat. Cred că va fi o discuție foarte interesantă între Canada și SUA. Cred că șansa României de a rezolva problema cu Congresul american care se așază acum...- pentru România, Polonia, Cipru și Slovacia...cred că am rămas vreo cinci țări din UE care nu avem vize cu America – e faptul că prin încheierea, în sfârșit, a acordului UE-Canada și având liber la vize pentru Canada, între SUA și Canada există un flux liber de tranzit de persoane. Cred că avem o șansă, indirect, ca intrând în Canada să intrăm și în America”, a explicat Mircea Geoană, fost ambasador al României la Washington.

Declaraţia a fost făcută de Mircea Geoană în cadrul emisiunii „În faţa ta”, difuzată duminică, de la ora 13:05, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...