R. Moldova | Sandu și Dodon în turul al doilea. Harta votului

Data actualizării: Data publicării:
0424_maia sandu vot - ovidiu_micsik_inquamphotos
Foto: Ovidiu Micsik/ Inquam Photos

Aproape jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat la urne pentru a-şi alege un nou preşedinte. Este o premieră pentru ultimii 20 de ani, deoarece până acum şeful statului era ales de parlament. Noul preşedinte al Republicii Moldova se decide pe 13 noiembrie. Mai puţin de două procente i-au lipsit socialistului Igor Dodon să câştige alegerile încă din primul tur. El o va înfrunta, peste două săptămâni, pe Maia Sandu, reprezentanta unui partid proeuropean. Ea a obţinut aproximativ 38 la sută din voturi, pe fondul unei mobilizări neaşteptate a electoratului din Chişinău.

Igor Dodon, candidatul Partidului Socialist: „Stimată oponentă politic, doamnă Maia Sandu. Pregătiţi-vă să pierdeţi aceste alegeri, încă nu aţi crescut pentru a câştiga lupta în aceste prezidenţiale.”

Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate: „Domnule Dodon, oamenii nu mai vor să fie divizaţi în stânga şi în dreapta, ei vor să scape de voi, de hoţi şi mincinoşi. Nu eu vă voi învinge pe dumeavostră, ci oamenii, împreună. Toată Moldova va învinge.”

Rezultatele din primul tur nu i-au surprins pe analiştii politici.

Alexandru Solcanu, analist politic: „Tradiţional, nordul republicii reprezintă votul pro-rus, dar care coincide cu eşichierul de stânga, iar tinerii votează pro-Europa. Am văzut o participare mai anemică a tinerilor şi o participare masivă la vot în nordul ţării. De aceea, rezultatele erau aşteptate.”

Neaşteptată a fost prezenţa la vot în Chişinău, de 58,8%, cu aproape zece procente peste media naţională.

Alexandru Solcanu, analist politic: „Acesta este un indiciu şi a permis candidatului Maia Sandu să acumuleze o cifră neaşteptată, în estimările iniţiale.”

Într-un comunicat de presă, preşedintele României a subliniat importanţa alegerilor din ţara vecină.

Parteneriatul Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre România şi Republica Moldova trebuie dezvoltat şi aprofundat, la fel ca şi procesul de reforme în spirit european, în vederea continuării integrării europene”, scrie în comunicatul postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

O cu totul altă reacţie a venit din partea Ucrainei. Kievul a decis să-şi retragă temporar ambasadorul la Chişinău, deranjat de o declaraţie făcută de Igor Dodon în campania electorală. Socialistul a spus că Rusia a avut dreptate să anexeze Crimeea.


ACTUALIZARE 16:00 Cum au votat moldovenii. Harta votului

Pentru Igor Dodon s-a votat masiv la Briceni, Edineț, Bălți, Florești, Soroca, Fălești și alte raioane din nord. Și raioanele din sudul țării, dar și UTA Găgăuză au votat pentru liderul socialiștilor cu un avans enorm.

Liderul PAS, Maia Sandu, a învins la Chișinău, la mică distanță de Igor Dodon. În raioanele Hâncești, Telenești, Nisporeni, Ialoveni și alte raioane de centru Maia Sandu îl devansează pe Dodon cu cel puțin 10 la sută, scrie agora.md, care prezintă și o hartă a votului:

harta votului agora

Pe listele de bază au votat 1. 326.622 alegători, iar pe cele  suplimentare 109.619 alegători.

Cea mai înaltă rată de prezenţă la urne s-a înregistrat în municipiul Chișinău, la urne fiind prezenţi 352.585 alegători, adică 54,43 %.

Cea mai scăzută rată a prezenţei la urne a fost înregistrată în raionul Cantemir, la vot participînd 19.981 alegători, ceea ce înseamnă 40,07 %.

În municipiul Bălţi (unde primar este influentul politician prorus Renato Usatîi) au votat 54.756 de alegători, adică 51,24% din numărul total de alegători incluși pe listele de bază.

Votul din diaspora

În secțiile de votare deschise peste hotare s-au prezentat la urne 67. 150 de alegători. Cea mai activă participare s-a înregistrat în :

  • Italia – 21.904 alegători;

  • România – 9.440 de alegători;

  • Franța – 5.139 alegători;

  • Federația Rusă – 4.578 alegători;

  • Marea Britanie – 4.002 alegători.

Profilul alegătorilor:

  •       10,11 % au avut vârsta cuprinsă între 18 și 25 ani;

  •       26,46  % - 26-40 de ani,

  •       25, 98  %   -  41-55 ani,

  •       28, 97  %  -  56-70 de ani 

  •      8, 48  % reprezintă electoratul cu vârstă de peste 71 ani.

Din numărul total de votanți la scrutinul prezidențial, componența de gen este următoarea: 675. 511 (47,03% ) sunt bărbați și 760.729 (52,97 %) sunt femei. (sursa: Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova)

Mobilizarea electoratului la Chișinău, mai mare ca de obicei, este una dintre explicațiile succesului pe care l-a avut Maia Sandu, a declarat pentru Digi24 Alexandru Solcanu, analist politic la Chișinău. În turul al doilea, spre deosebire de Igor Dodon, care nu are o marjă prea mare pentru a-și mări bazinul electoral, Maia Sandu poate aduna voturi de la alți candidați care în turul I au avut șanse mai puține. Urmăriți mai jos explicațiile analistului Alexandru Solcanu, oferite trimisului special Digi24 la Chișinău, Ligia Pricopi:

 

ACTUALIZARE, ora 15:00 „Sunt încrezut (sic! - n.r.) că vom găsi limbă comună pe filiera stângă. Nu faceți isterie și declarații! Uităm turul doi și ne consolidăm”, a declarat Igor Dodon în conferința de presă.

Citiți AICI declarațiile liderului socialist după ce a aflat că intră în turul al doilea.

În ceea ce o privește pe Maia Sandu, ea a comentat încă de aseară rezultatele, arătându-se încrezătoare și mulțumind electoratului care a susținut-o:  „Votul masiv înseamnă că oamenii doresc o schimbare și noi apreciem. Mulțumesc femeilor, colegilor din diasporă. Au fost mai puțin tinerii, motivul ar fi că autoritățile au creat impedimente. În turul II voi depune efortul ca ele să fie eliminate și să veniți la vot cu număr mai mare”, a declarat ea.  Vedeți AICI declarațiile Maiei Sandu.

ACTUALIZARE, luni ora 7:00. Alegătorii din Moldova vor fi chemați din nou la urne, la 13 noiembrie. Comisia Electorală Centrală a procesat 99,33 la sută din procesele-verbale:

Igor Dodon - 48,26%

Maia Sandu - 38,42% 

ACTUALIZARE 4:00 Va fi organizat, cu siguranță, al doilea tur de scrutin.

La ora 3:55, fuseseră procesate 98,99 la sută din procesele-verbale. Igor Dodon avea 48,40 la sută din voturi, iar Maia Sandu 38,27 la sută.

Maia Sandu l-a bătut pe Dodon la el acasă

În raio­nul Călă­rași, locul de care aparține Igor Dodon, Maia San­du a luat 51,81% din votu­ri, față de 37,13% cât a luat Dodon, iar la Sado­va, satul unde s-a năs­cut Igor Dodon, aces­ta a luat 56,37%, relatează deschide.md.

În schimb, raio­nul Făleşti unde s-a năs­cut Maia San­du, Igor Dodon a ieșit înving­ă­tor cu 58,15%, pe când Maia San­du a acu­mu­lat doar 22,78%. În satul său natal, Risi­pe­ni, raio­nul Fălești, Maia San­du a acu­mu­lat 52,19%.

Cum s-a votat la Chișinău

Socialistul Igor Dodon a fost susținut în patru din cele cinci sectoare ale capitalei. Pentru Dodon au votat locuitorii din sectoarele Botanica, Râșcani, Centru și Buiucani, Maia Sandu a învins doar în sectorul Ciocana.

În schimb din cele 18 suburbii doar în patru Igor Dodon a devenit învingător. Pentru el au votat majoritar în Cricova, Stăuceni, Vadu luiVodă, și Vatra.

Rezultat catastrofal pentru Ghimpu în satul natal: doar 148 de voturi

Liderul liberal Mihai Ghimpu, fost președinte interimar al republicii,  a suferit o pierdere dureroasă în satul natal. La Colonița, acolo unde este născut Ghimpu și unde are casa părintească, liderul liberal a fost votat de 148 de persoane, ceea ce înseamnă 8,81% din voturi. Este însă un rezultat, în procente, mai mare decât media pe țară, notează Unimedia

Circumscripția Colonița a fost câștigată detașat de Maia Sandu care a acumulat 1.012 voturi sau 60,24% din sufragii. Pe locul doi este socialistul Igor Dodon, care l-a devansat pe Ghimpu, acumulând 383 de voturi sau 22,8%.

  După 97,02% procese verbale prelucrate:

Igor Dodon - 48,99%

Maia Sandu - 37,70%

  Au fost procesate 96,35% procese verbale:

Igor Dodon 49,13%, Maia Sandu 37,6%

  Au fost procesate 92,41% procese verbale:

Igor Dodon 49,67%, Maia Sandu 37%

  Au fost procesate 88,91% procese verbale:

Igor Dodon - 49,91%

Maia Sandu - 36,86%

  Au fost procesate 85,06% din procesele verbale: 

Igor Dodon 50,2%, Maia Sandu 36,57%

  Au fost procesate 80,11% din procesele verbale: 

Igor Dodon 50,7%, Maia Sandu 35,98%

  Au fost procesate 70,59% din procesele verbale: Igor Dodon 51,65%, Maia Sandu 34,96%

ACTUALIZARE 22.30. Au fost procesate 50,22% din procesele verbale:

Mihai Ghimpu, Partidul Liberal - 2,26%
Iurie Leancă, Partidul Popular European din Moldova - 3,45%
Dumitru Ciubaşenco, Partidul Nostru - 5,25%
Maia Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate - 33,82%
Igor Dodon, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova - 52,78%
Silvia Radu, candidat independent - 0,4%
Maia Laguta, candidat independent - 0,84%
Ana Guţu, Partidul "Dreapta" - 0,18%
Valeriu Ghileţchi, candidat independent - 1,06%

ACTUALIZARE 22.10. A început numărătoarea voturilor.

igor dodon la vot cu copilul - ovidiu micsik-inquam
FOTO: INQUAM Ovidiu Micsik

Rezultatele preliminare prezentate de CEC privind alegerea preşedintelui, după procesarea a 32,72% din procesele verbale: 

Mihai Ghimpu, Partidul Liberal - 2,44% 
Iurie Leancă, Partidul Popular European din Moldova - 3,68%
Dumitru Ciubaşenco, Partidul Nostru - 5,63%
Maia Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate - 30,29%
Igor Dodon, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova - 55,47%
Silvia Radu, candidat independent - 0,38%
Maia Laguta, candidat independent - 0,84%
Ana Guţu, Partidul "Dreapta" - 0,18%
Valeriu Ghileţchi, candidat independent - 1,13%

ACTUALIZARE 21.20. Secţiile de vot s-au închis în Republica Moldova, la ora 21, la finalul primul tur de scrutin din primele alegeri prezidenţiale organizate în ţară în ultimii 15 ani, relatează UNIMEDIA.

În total, aproape 49% din electorat s-a prezentat la urne, adică un milion patru sute treizeci de mii treisprezece alegători.

Pentru ca scrutinul să fie declarat valid, prezenţa trebuia să fie de minim o treime din electorat.

Cei mai activi au fost cetăţenii cu vârsta cuprinsă între 56-70 de ani, aceştia s-au prezentat în proporţie de 29,06%. Cei mai puţin interesaţi au fost tinerii cu vârsta între 18-25 - doar 10,07% dintre ei au mers la vot.

ONG-ul Promo-LEX a anunţat că au fost înregistrate şapte cazuri în care susţinătorii unor candidaţi au încercat să influenţeze electoratul în apropiere de secţiile de vot, dar şi 13 cazuri de acte de violenţă sau intimidare la adresa alegătorilor.

Primele rezultate ale numărătorii votului sunt aşteptate în jurul orei 22.

ACTUALIZARE. La ora 19.00, prezența la vot era 47,7%. În diaspora au votat aproape 40.000 de persoane, cele mai multe în România, Rusia și Italia. De alftel, la Ambasada Republicii Moldova de la București a fost coadă la secția de votare.


 

ACTUALIZARE. La ora 18.00, prezența la vot a depășit 46%.


 

ACTUALIZARE. Până la ora 14.00 au votat peste patruzeci la sută dintre alegători


Şi moldovenii din România pot vota în 11 secţii, două în Bucureşti şi câte una în mai multe oraşe universitare, printre care Iaşi, Galaţi, Timişoara, Braşov şi Constanţa.

Urnele s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00.

Conform prevederilor constituţionale, modificate prin decizia Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, preşedintele se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de patru ani. Alegătorii au de optat între nouă concurenţi electorali, dintre care șase sunt susținuți de către partide politice, iar trei sunt candidaţi independenţi. 

Un sfert dintre buletinele de vot au fost tipărite în limba rusă.

La secția unde este așteptat să voteze președintele în exercițiu, Nicolae Timofti, primii alegători sosiseră deja cu câteva minute înainte de a se permite accesul în incintă, transmite trimisul special Digi24 la Chișinău, Ligia Pricopi.

Miza acestor alegeri este orientarea ţării către Est sau către Vest. Scrutinul are loc pe fondul unei crize politice şi economice provocate de gigantica fraudă bancară descoperită anul trecut. Diferenţa dintre cei săraci şi cei foarte bogaţi este tot mai vizibilă. Chiar și la Chișinău, oamenilor le este greu să îşi găsească un loc de muncă decent, să aibă acces la servicii de bază sau la o locuinţă.

Context economic dificil este şi motivul pentru care jumătate din populaţie munceşte în străinătate. Situaţia a destrămat familii şi a dus la o statistică îngrijorătoare. În Republica Moldova, un copil din cinci duce dorul mamei sau al tatălui, care se află la muncă peste hotare. Sunt aproape 100 de secții de vot deschise în diaspora. Cele mai multe sunt în Italia - 25, iar în Rusia au fost deschise opt secții, cu trei mai multe decât la precedentele alegeri din Moldova.

Și cei aproximativ 200.000 de cetățeni moldoveni cu drept de vot din Transnistria sunt așteptați să vină să voteze.

Oligarhia moldoveană şi interesele ei obscure au fost printre principalele teme ale campaniei.

„Voi întreprinde toate acțiunile necesare pentru a interzice prin lege unionismul în Republica Moldova. Tot felul de unionism. Și cei care vor să se unească în Est, și în Vest. Noi trebuie să păstrăm statalitatea Republicii Moldova”, spune candidatul socialiștilor, Igor Dodon.

El este favoritul indicat de sondaje. Fost ministru al economiei într-un guvern condus de comunişti, Igor Dodon vorbeşte despre neutralitate, dar promite restabilirea unui parteneriat strategic cu Rusia şi referendum asupra Acordului de Asociere semnat cu UE în 2014. Soluţia sa pentru conflictul transnistrean este transformarea Republicii Moldova în stat federal.

Aici niciodată nu vor fi soldaţi NATO, tancuri NATO, nu doar ale americanilor, ale oricărui stat”, promite Igor Dodon.

Pe locul al doilea în sondaje este Maia Sandu, fost ministru al educaţiei şi fost economist la Banca Mondială. Este principalul candidat al opoziţiei şi beneficiază de susţinerea lui Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr şi organizatorul protestelor uriaşe de anul trecut în scandalul miliardului de dolari dispărut din bănci. Andrei Năstase şi-a retras candidatura pentru ca Maia Sandu să aibă mai multe şanse să intre în turul al doilea. La nivel declarativ, acesta a fost şi motivul pentru care a ieşit din cursă şi Marian Lupu, candidatul Partidului Democrat.

„Mesajul pe care îl transmit electoratului Partidului Democrat este să sprijine candidatul proeuropean cu şanse rămas în cursă”, a declarat Marian Lupu.

Maia Sandu a respins însă susţinerea Partidului Democrat, catalogând-o drept „un măr otrăvit”. Ea l-a acuzat pe Vladimir Plahotniuc, cel mai puternic și controversat om de afaceri din Republica Moldova, că l-a retras din cursă pe Marian Lupu pentru a-i asigura victoria din primul tur lui Igor Dodon.

Plahotniuc înţelege foarte bine care sunt planurile mele. Scopul său nu este victoria mea. Scopul său este consolidarea puterii lui. Iar pentru asta, are nevoie de un preşedinte care latră tare, dar nu muşcă: Igor Dodon”, a acuzat Maia Sandu.

De altfel, oligarhii şi interesele lor au fost una dintre principalele teme ale campaniei.

Pe ultima suta de metri a campaniei electorale s-a observat o schimbare a accentelor, lupta antioligarhică a început să surclaseze elementele geopolitice ale campaniei”, arată analistul politic Anatol Țăranu.

Până acum câteva zile, necunoscuta primului tur de scrutin era cine intră în turul al doilea alături de Igor Dodon. Marian Lupu sau Maia Sandu? După retragerea lui Marian Lupu nu s-au mai realizat sondaje, pentru că nu mai permitea legislația, aşa că rezultatele votului de azi sunt greu de anticipat.

Pentru a fi ales din primul tur de scrutin, un candidat trebuie să întrunească cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care vor participa la alegeri. Dacă nici un candidat nu obţine majoritatea absolută se organizează al doilea tur de scrutin, la 13 noiembrie.

Alegerile vor fi declarate valabile dacă la ele vor participa cel puţin 1/3 din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

Date despre participarea la vot a alegătorilor sunt așteptate la orele: 10:00, 13:00, 16:00, 19:00, 22:00, iar rezultatele preliminare ale alegerilor oferite de Comisia Electorală Centrală, începând cu ora 23:00, care vor fi actualizate pe parcursul nopţii.

Citiți AICI mai multe materiale despre alegerile din Republica Moldova și contextul social, economic și geopolitic în care au ele loc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri