Premierul moldovean refuză solicitarea lui Dodon, de a-l revoca pe ambasadorul din România

Data actualizării: Data publicării:
ambasador gribincea

Oficiali ai guvernului de la Chișinău spun că au primit propunerea președintelui Igor Dodon, de revocare a ambasadorului acestei țări în România, dar că nu îi vor da curs.

ambasador gribincea

Într-un comunicat de presă postat pe situl guvernului Republicii Moldova, oficialii țării vecine spun: ”Prim-ministrul Pavel Filip a primit, astăzi, demersul prezidenţial privind propunerea de revocare a Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în România, domnul Mihai Gribincea. Şeful Executivului nu va da curs acestei solicitări”.

Precizările vin după ce Igor Dodon a solicitat Guvernului să fie inițiată procedura de rechemare a ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea. Conform documentului, publicat de Unimedia, ambasadorul a dat „dovadă de abuz și depășire a competețelor”, în cadrul unei emisiuni Digi24, expunându-și opinia legată de legalitatea retragerii cetățeniei fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri