Reacţii după interzicerea lui Rogozin, "întruchiparea imperialismului și a mârlăniei"

Data actualizării: Data publicării:
rogozin in moscova crop 1

Politicieni şi analişti constată că decizia Executivului de la Chişinău în privinţa vicepremierului rus Dmitri Rogozin este corectă şi logică, dar şi o oportunitate pentru reaşezarea relaţiei bilaterale dintre Republica Moldova şi Rusia, după cum o relevă primele reacţii culese de publicaţia Deschide.md

Deschide.md a realizat o colecţie a declaraţiilor "la cald", făcute de politicieni şi analişti conectaţi la situaţia din Republica Moldova, după decizia Guvernului de a-l declara pe Dmitri Rogozin persona non grata

Andrian Candu, preşedintele Parlamentului: „Domnul Rogozin știa din timp poziția autorităților Republicii Moldova, că suntem împotriva evenimentului la care urma să participe și că nu este binevenit în Republica Moldova. Știa că este sub sancțiuni și că nu avea permisiune să traverseze spațiul UE. A încercat să provoace, urcându-se la bordul unui avion privat unde se aflau și alți pasageri [...] În interviul pe care l-a acordat acest individ sâmbătă, dar și astăzi, el i-a numit pe cei care au luptat la Nistru din partea Republicii Moldova - fasciști. El a numit negocierile cu Guvernul Republicii Moldova - țigăneală și multe alte expresii pe care noi nu le tolerăm și nu le acceptăm”.

Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării, preşedinte PUN: "În sfârșit, Guvernul Republicii Moldova l-a declarat pe Dimitri Rogozin persona non grata. Un gest care trebuia făcut de mult timp și pe care nu doar eu l-am cerut de-a lungul timpului. Rogozin a reprezentat în tot acest timp întruchiparea imperialismului și a mârlăniei. Declararea lui ca indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova este o oportunitate de a reașeza relațiile cu Federația Rusă pe noi coordonate, care să respecte independența și suveranitatea Republicii Moldova, dreptul nostru de a ne alege singuri vectorul de politică externă și modelul de dezvoltare, dreptul nostru de a ne decide singuri destinul".

Anatol Ţăranu, analist: "Sincer vorbind eu nu m-am așteptat la un asemenea pas din partea oficialilor moldoveni, chiar dacă există suficiente probe și argumente pentru un asemenea demers din partea R. Moldova. Însă salut cu toată puterea acest demers. (...) Eu cred că lucrurile nu se reduc în exclusivitate la persoana lui Rogozin, care indiscutabil a primit o lecție, sper care îi va servi de bine pe parcurs, dar este și mai important că noi, Republica Moldova i-am dat de înțeles Federației Ruse că o asemenea atitudine care caracterizează relația unui pretins frate mai mare în raport cu un frate mai mic este inadmisibilă. Este inadmisibilă o astfel de relație între două state, chiar dacă Republica Moldova, ca influență și ca valoare economică este mult mai mică decât Federația Rusă. Și eu mai cred, că Republica Moldova va avea de plătit poliță pentru ca a dat dovadă de demnitate și că i-a cerut Federație Ruse un comportament respectuos în relația bilaterală. Iar în ultima instanță, chiar dacă vom avea anumite pierderi, iar ele sunt inevitabile cunoscând reacțiile politicului rusesc în asemenea situații, eu cred că în ultima instanță Republica Moldova are doar de câștigat". 

Oazu Nantoi, analist: "E o noutate mult așteptată, ținând cont de faptul că decretul lui Dmitri Medvedev semnat în martie 2012 privind desemnarea lui Dmitri Rogozin drept reprezentat prezidențial pentru Transnistria, sfidează normele de drept internațional și suveranitatea Republicii Moldova. Rămâne deschisă întrebarea ce va urma din partea Moldovei, nu din partea Rusiei. Pe cât este Moldova capabilă să lanseze un plan de acțiuni în direcția consolidării statalității, eliminării prezenței militare rusești în stânga Nistrului, inclusiv soluționarea așa-zisului conflict transnistrean".

Veaceslav Ioniţă, preşedintele IDIS Viitorul: "Este o decizie logică și evidentă. Eu personal așteptam două evenimente: sau să fie numită persona NON grata sau sa fie schimbat de Guvernul rus. Cred ca aceasta dezlegare este cel mai bun lucru care i se putea întâmpla domnului Rogozin. Era mai urât pentru el dacă era sa fie schimbat de Putin".

Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning: "Consider că e un pas important înainte, care vine să marcheze o perioadă extrem de lungă în care declarațiile lui Dmitri Rogozin au fost excesive și îndreptate întotdeauna împotriva autorităților legitime de la Chișinău. (...) Acum mai trebuie ca Republica Moldova să comunice concomitent deschiderea pentru relații corecte cu Federația Rusă, cu respectarea suveranității, independenței și integrității sale teritoriale, și așteaptă numirea de către Moscova a unui înlocuitor al lui Dmitri Rogozin pentru poziția de co-președinte a comisiei interguvernamentale Federația Rusă-Republica Moldova".

Articolul integral AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri