Sari la conținut

Renato Usatîi: România se pregătește să acapareze Moldova, va fi un nou mare război

 

Într-un interviu luat de un jurnalist rus, șeful Partidului Nostru spune că proiectul este impus de Washington, deși majoritatea populației și liderilor din România este împotrivă.

Întrebat cine putea sa ia o astfel de decizie, el spune că este decizia „Comitetului regional” de la Washington.

„Pur și simplu va fi război civil” între cei care vor să impună acest proiect și cei care se vor lupta până la capăt pentru statalitatea moldovenească, prognozează liderul prorus. „Cel puțin 80 la sută din populația Republicii Moldova se va ridica în apărarea suveranității și independenței Republicii Moldova. Locuitorii Transnistriei vor face parte din cei 80 la sută care vor lupta pentru statalitatea Moldovei”, arată primarul din Bălți.

Întrebare: România cu armata sa mare și puternică se va implica cumva în aceste evenimente?

Renato Usatîi: Îmi este greu să spun acum cum se va manifesta conducerea României și ce ordine va da, dar cel mai important este că liderii moldoveni de mult le-au jurat credință. De exemplu, puțini știu, dar pe lângă președintele Timofti există un cetățean român, reprezentant al serviciilor speciale, al SIE, care se află cu el 24 de ore. Și acesta - și la propriu, și la figurat - îi spune președintelui nostru ce se poate face și ce nu se poate.

Jurnalist: Din logica discuției noastre rezultă că nici România nu este o țară cu totul independentă și se va întâmpla așa cum Washingtonul va spune României.

Renato Usatîi: Exact. România este platforma care reprezintă cu fidelitate interesele SUA. Cum se va decide acolo, așa și vor face, chiar dacă vor sau nu vor să înceapă realizarea acestui proiect. Nimeni nu-i va întreba, asta imi este foarte clar.

„Încă din noiembrie-decembrie 2013 înțelegeam foarte bine că se realizează, se pregătește pentru realizare proiectul unirii Republicii Moldova cu România. De altfel, chiar acest lucru m-a și determinat să revin în Moldova după zece ani cât am stat la Moscova – pentru a nu permite realizarea acestui proiect”, mai declară Renato Usatîi. „Eu mă consider patriot al Moldovei, Moldova este o țară multietnică. Și faptul că cineva a decis în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova că până la sfârșitul anului 2017 Moldova trebuie să fie alipită la România cred că este un lucru absurd”, adaugă Usatîi.

„Astfel de experimente asupra suveranității Republicii Moldova pot duce la dispariția unei țări și eu sigur nu voi permite să se întâmple nici în 2017, nici în 2027”, promite liderul Partidului Nostru.

În aceleași interviu, politicianul prorus arată că Uniunea Europeană este o opțiune proastă, iar Moldova ar trebui de fapt să fie neutră și să fie o punte de legătură între Rusia și UE.

Citiți și:

Avion misterios deasupra Chișinăului: americanii au venit deja
Trupe americane, în marș din România spre Republica Moldova
Liderul socialist Igor Dodon, înfuriat de marșul trupelor americane: E o ocupație militară!
Socialiștii moldoveni vor să blocheze punctul vamal prin care va fi transportată tehnica militară americană
Replica ministrului apărării din R. Moldova în scandalul „Vin americanii!”
Apărarea antiaeriană din Transnistria, plasată în poziție de luptă după ce un avion românesc ar survola teritoriul
Reacția MAE român la amenințările Tiraspolului
Rusia, iritată de ideea unei flote NATO la Marea Neagră. Reacția României