Naționalizări forțate în Turcia

Data publicării:
bazar in tyrica
FOTO: Gulliver/GettyImages

În Turcia tentativa de lovitură de stat din vara trecută e un bun pretext de naţionalizări forţate.

Autorităţile au confiscat 850 de companii în valoare de peste 13 miliarde de dolari spunând că patronii lor ar finanţa organizaţiile clericului Fethullah Gulen, acuzat că a orchestrat tentativa de puci.

Oficialii au anunţat că firmele vor fi vândute, însă sursele Bloomberg spun că statul nu e gata, de fapt, să cedeze controlul. Vânzarea a aproape 600 de companii în valoare de 10 miliarde de dolari e suspendată din cauza complicaţiilor legale. Şi tocmai drepturile de proprietate pun probleme.

În luna decembrie, fondul în care au fost plasate aceste companii a contractat mai multe bănci pentru consultanţă în vederea vânzării. Însă de atunci şi până acum, reprezentanţii fondului şi cei ai băncilor nu s-ar fi întâlnit niciodată.

Printre companiile confiscate sunt şi jucători din energie, minerit şi construcţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri